CEZ renunţă la parcul eolian din România
Grupul CEZ, cel mai mare producător de energie din Cehia, vrea să cumpere pachetul majoritar de acţiuni al companiei de stat Energa din Polonia şi compania Elektrarne controlată de Enel în Slovacia, în condiţiile în care grupul a anunţat că încearcă să vândă integral parcul eolian deţinut în România.
CEZ, care este controlată de statul ceh, are nevoie să îşi crească veniturile „pentru a asigura acţionarilor dividendele stabile cu care sunt obişnuiţi”, conform declaraţiei făcute de CEO-ul grupului, Daniel Benes, pentru ziarul Hospodarske Noviny, citat de Bloomberg.
Producătorul de energie electrică din Cehia nu a iniţiat încă negocierile cu Energa, potrivit purtătorului de cuvânt al companiei, Ladislav Kriz. Statul polonez deţine 51% dintre acţiunile Energa, care a fost listată pe bursă anul trecut, potrivit site-ului companiei.
Benes a afirmat că CEZ vizează, totodată, preluarea a 66% dintre acţiunile producătorului de energie din Slovacia, Slovenske Elektrarne, care sunt deţinute de Enel. De altfel, CEZ a început deja negocierile cu guvernul slovac, cel care este acţionar minoritar la Elektrarne, pentru o posibilă achiziţie.
Acţiunile CEZ au urcat cu 0,3% pe bursa din Praga, în timp ce titlurile Energa au avansat cu 0,5% pe bursa din Varşovia, valoarea de piaţă a celui de-al treilea mare producător de energie din Polonia ajungând la 3 miliarde de dolari. Enel, cea mai mare companie din domeniul energiei din Italia, a anunţat în luna iulie că vrea să vândă activele deţinute în Slovacia şi România, pentru a reduce datoria de 4,4 miliarde de euro pe care o are.
În aprilie, grupul ceh CEZ a anunţat că este dispus să vândă integral parcul eolian deţinut în România, la Fântânele şi Cogealac, dacă va primi o ofertă bună pentru acesta.
Ulterior, la începutul lunii septembrie, şeful CEZ România, Martin Zmelik, a declarat că grupul îşi va consolida operaţiunile în România şi nu va ieşi de pe piaţă, chiar dacă va reuşi să vândă parcurile eoliene din Dobrogea, dar că nu este interesat de achiziţii sau de participarea la proiecte energetice mari derulate de Guvern.
CEZ este cel mai mare producător de electricitate eolienă din România, activitatea în care a investit 1,1 miliarde de euro. Parcurile eoliene deţinute de CEZ în România au împreună au o capacitate de 600 MW.
CEZ investeşte anual în România circa 200 milioane de lei în reţeaua de distribuţie a electricităţii (45,2 milioane de euro) în judeţele Argeş, Gorj, Mehedinţi, Dolj, Teleorman, Vâlcea şi Olt. Grupul ceh CEZ a intrat pe piaţa românească în 2005, când a cumpărat de la Electrica SA filiala Electrica Oltenia.