Cioacă nu a premeditat uciderea Elodiei
Curtea de Apel Pitești a schimbat încadrarea juridică a faptei fostului polițist Cristian Cioacă din omor calificat în lovituri cauzatoare de moarte, deoarece inculpatul nu a premeditat uciderea soției sale, avocata Elodia Ghinescu, se arată în motivarea condamnării.
„Curtea constată că, deși inculpatul a acționat în mod violent asupra corpului victimei, iar rezultatul l-a constituit moartea acesteia, încadrarea juridică a faptei de care a fost acuzat inculpatul este (…) în infracțiunea de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte (…), în raport de împrejurările ce au rezultat din mijloacele de probă administrate, atât în faza de urmărire penală, cât și în faza de cercetare judecătorească. Infracțiunea de omor presupune, în mod obligatoriu, intenția făptuitorului de a ucide, rezultat pe care acesta îl prevede, fie ca o consecință sigură a faptei, fie ca o eventualitate pe care o acceptă, iar această poziție psihică nu se presupune, ci trebuie să fie clar dovedită. (…) Concluzia desprinsă de Curte, în contextul tuturor împrejurărilor în care a fost săvârșită fapta, cunoscute în cauză, este că inculpatul, în momentul lovirii soției sale, nu și-a propus să suprime viața acesteia, iar acest rezultat mai grav s-a produs din culpă”, se afirmă în motivare.
Instanța a explicat și motivele pentru care a respins solicitările părților civile în proces de a-l condamna pe Cristian Cioacă pentru săvârșirea infracțiunii de omor deosebit de grav.
„Curtea reține că, deși la dosar există numeroase probe ale ascunderii de către inculpat a cadavrului victimei, cât și a urmelor infracțiunii, aceste aspecte nu au relevanță pentru stabilirea poziției subiective a inculpatului în momentul exercitării agresiunii, tocmai pentru că ele reprezintă împrejurări ulterioare comiterii faptei. Cu atât mai mult, nu există dovezi certe privind săvârșirea de către inculpat a faptei prin cruzimi ori cu premeditare sau din interes material, sens în care Curtea nu poate reține solicitările formulate de către părțile civile majore, referitoare la schimbarea încadrării juridice a faptei de omor calificat într-o altă faptă mai gravă”, se precizează în document.
În schimb, completul de judecată de la Curtea de Apel Pitești a considerat că există suficiente elemente care să permită condamnarea pentru infracțiunea de profanare de cadavre sau, conform vechiului Cod penal, profanare de morminte.
„Cât privește fapta inculpatului, constând în sustragerea cadavrului victimei, Curtea constată că întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de profanare de morminte (…). Chiar dacă (…) probele nu dovedesc dincolo de orice îndoială rezonabilă faptul că inculpatul a și procedat la deplasarea cadavrului victimei, Curtea reține acțiunea de ascundere a corpului victimei, prin îndepărtarea lui de la locul comiterii faptei și plasarea într-un loc necunoscut până la această dată”, se mai arată în motivare.
Cristian Cioacă se află la Penitenciarul Colibași din data de 18 iunie, când Curtea de Apel Pitești l-a condamnat la 15 ani și opt luni de închisoare cu executare și cinci ani interzicerea unor drepturi în dosarul în care a fost judecat pentru uciderea soției sale, avocata Elodia Ghinescu, sentința fiind una definitivă.
Curtea de Apel l-a condamnat pe inculpat, conform prevederilor noului Cod penal, la 15 ani de închisoare și cinci ani interzicerea unor drepturi pentru lovituri cauzatoare de moarte și la doi ani de închisoare pentru profanare de cadavre. Pedepsele au fost contopite, Cioacă urmând să execute pedeapsa cea mai mare, de 15 ani, la care se adaugă un spor de opt luni de închisoare.
În plus, instanța a dispus majorarea daunelor morale pe care inculpatul trebuie să le achite fiului minor, dar și mamei, fratelui și fiului Elodiei Ghinescu, părți civile în dosar.