Ponta: TVR este televiziunea Opoziției

0

Liderul PSD, premierul Victor Ponta a afirmat că preşedintele-director general al SRTv, Stelian Tănase, l-a asigurat de sprijinul său în momentul în care Antonescu l-a propus preşedinte al TVR, iar, ulterior, PNL nu l-a mai susţinut, susţinând că el a refuzat acest sprijin.

„Faptul că am reuşit să îl opresc pe Stelian Tănase, să nu mai vină tot timpul la mine în birou să îmi spună ce mult mă iubeşte, ce mult vrea să mă susţină…Nu vreau, mulţumesc „, a spus Ponta la România TV.

Întrebat dacă vrea să spună că Stelian Tănase venea la el, în birou, să îl asigure de sprijin, Ponta a răspuns: „M-a asigurat de acest lucru în momentul în care Antonescu l-a propus preşedinte şi, după aceea, PNL nu l-a mai susţinut”.

El a adăugat că TVR este televiziunea opoziţiei, ceea ce este foarte bine cu excepţia faptului că este finanţată din bani publici cu un buget anual de 150 milioane euro, mai mult decât toate televiziunile private la un loc, şi că i-a transmis deja lui Stelian Tănase că nu susţine creşterea taxei TV.

 

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.