Accident tragic pe DN 1 soldat cu șase morți

0

Șase persoane au decedat în accidentul care a avut loc, sâmbătă seară, pe DN 1, în zona Bisericii Călătorului, în cauză fiind vorba despre un impact frontal violent.

Șeful Serviciului Județean de Ambulanță Prahova, Daniel Nicolae, a declarat, pentru Agerpres, că numărul persoanelor care și-au pierdut viața în acest incident rutier este de șase, respectiv trei bărbați, o femeie și doi minori, un băiat de 12 ani și o fată de aproximativ 14 ani.

Inițial, Inspectoratul Județean de Poliție Prahova a anunțat că două persoane sunt decedate.

Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Județean de Poliție Prahova, Raluca Brezeanu, a declarat că, din cercetările efectuate la fața locului a reieșit că un tânăr de 28 de ani aflat la volanul unui autoturism a pătruns pe contrasens, izbindu-se frontal de o altă mașină care venea din sens opus și în care se aflau cinci persoane.

În urma impactului, toate cele șase persoane aflate în cele două mașini și-au pierdut viața.

Traficul în zonă este restricționat pe sensul de mers Ploiești-Brașov al DN 1.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.