”Amintiri din copilărie”, premieră la Palatul Copiilor
Spectacolul „Amintiri din Copilărie”, unul dintre cele mai așteptate spectacole din stagiunea curentă a Teatrului „Ion Creangă”, va fi prezentat în premieră sâmbătă la Palatul Național al Copiilor, în deschiderea Festivalului Internațional de Teatru pentru Copii „100, 1.000, 1.00.000 de povești”.
Inspirat de universalitatea „Amintirilor”, regizorul Peter Kerek a creat, secondat de Iuliana Vîlsan, scenograf, și Larisa Barbu, coregraf, un spectacol modern, dinamic și amuzant, în care diversitatea trupei Teatrului „Ion Creangă” devine o oglindă a povestitorului-personaj. Poznele și aventurile de pe malul Ozanei prind astfel viață într-o formă neconvențională ce împrumută din estetica benzilor desenate și a animațiilor pentru copii, bazându-se pe gest, mimică, fizicalitate, dans și melodie.
„Spectacolul nostru e puțin altfel decât alte spectacole, pentru că noi nu spunem doar o singură poveste, precum Harap Alb sau Albă ca Zăpada, ci mai multe povești. Și, atenție, nu numai că spunem mai multe povești, dar poveștile noastre chiar s-au întâmplat. Cineva pe nume Ion Creangă le-a trăit cu cel puțin o sută de ani în urmă. El le-a scris nu când era copil, ci când era un om mare, atât de mare încât se simțea deja bătrân. Nu îi plăcea bătrânețea, i se părea că e foarte plictisitoare și își dorea din tot sufletul să mai fie o dată copil. Pentru că, așa reținuse el, în copilărie nu te plictisești niciodată”, spune regizorul.
În distribuția spectacolului pot fi întâlniți Richard Bovnoczki, Cezar Vlad Popescu, Ioana Ginghină, Marius Nănău, Alexandrina Halic, Eduard Petru Jighirgiu, Anca Zamfirescu, Ion Arcudeanu, Mihai Verbițchi, Marina Secașiu, Veronica Stoian, Ani Crețu, Vera Linguraru, Ilinca Atanasiu, Iuliana Costiniu, Liliana Donici, Cerasela Popescu, Magda Condurache, Grațiela Duban, Oana Tofan, Cristi Crețu, Ionuț Ciocia.