Iohannis şi-a lansat candidatura, în Piaţa Victoriei, în faţa a 50.000 de oameni!

0

Klaus Iohannis şi-a lansat, sâmbătă, în Piaţa Victoriei, candidatura la alegerile prezidenţiale, în cadrul unui miting în Piaţa Victoriei. Iohannis a spus că viziunea sa este „România lucrului bine făcut”, intrând în competiţie cu gândul „să facem din România o ţară care ştie ce vrea şi care poate ceea ce vrea” şi că îşi provoacă contracandidaţii la o dezbatere serioasă.

„Mărturisesc, nu e uşor, e un moment special pentru mine. Nu m-am gândit că voi fi aici, nici în urmă cu 30 de ani, când am început să predau ca profesor, nici în urmă cu 14 ani, când am devenit primar. Nu m-am gândit că eu, un profesor de liceu, cu nume de neamţ, dintr-un oraş din centrul ţării, voi fi astăzi în faţa a zeci de mii de oameni entuziaşti, vorbind în numele a milioane de susţinători, cu o viziune pentru România. Democraţia şi libertatea au făcut acest lucru posibil. Dar mai ales voi, cetăţenii acestei ţări, cu generozitatea voastră, cu deschiderea voastră, voi aţi făcut acest lucru posibil. Este o onoare şi o mare responsabilitate. Pornesc în această bătălie pentru Preşedinţia României cu încredere şi convingere”, aafirmat Iohannis în faţa susţinătorilor prezenţi la mitingul ACL din Piaţa Victoriei, informează Mediafax.

Klaus Iohannis a mai spus că este „un om al faptelor, nu al vorbelor goale”, „un om al promisiunilor onorate, nu al scandalului şi spectacolului”, „un om care construieşte, nu care distruge”.”Viziunea mea, ca preşedinte al României, poate fi spusă simplu, dar cuprinzător: România lucrului bine făcut! (…) Eu vă spun cu toată convingerea: în România se poate! Am intrat în competiţia prezidenţială cu acest gând: să facem din România o ţară care ştie ce vrea şi care poate ceea ce vrea! O Românie a lucrului bine făcut!”, a continuat el.

El s-a referit în acest sens la „o ţară care merge înainte pe drumul ei european şi euroatlantic”, „care îşi pune banii să producă dezvoltare economică, locuri de muncă bine plătite, şi nu îi pierde în câteva buzunare de partid”, „care încurajează iniţiativa, şi nu o sufocă prin taxe şi impozite fără noimă”, „care găseşte soluţii durabile la sistemul de pensii, nu una care se împrumută an de an pentru a le plăti”, „care investeşte în oameni, în educaţia lor, care îşi ţine acasă specialiştii din economie, din cercetare, din sănătate, preţuindu-le pregătirea şi munca”, „o ţară în care oamenii nu mor cu zile pentru că sistemul de sănătate e bolnav”, „o ţară care nu îşi vinde resursele pe bani mărunţi”, „o ţară în care progresul naţiunii şi al fiecărei familii este măsurabil de la an la an, în care speranţa de viaţă creşte şi oamenii spun cu drag acasă”.

Iohannis a mai spus că îi provoacă pe contracandidaţii săi la o dezbatere „serioasă”.

„La nivelul conducerii PPE am urmărit cu stupoare ce a făcut guvernul premierului Ponta din România prin ordonanţele sale de urgenţă care eludează statul de drept (….). Am asistat sideraţi la declaraţiile halucinante ale premierului Ponta, actualmente candidat la Preşedinţie, ce compară mandatul actualului preşedinte cu atrocităţile naziste. O astfel de exprimare absurdă rar găseşti la vreun lider european, iar noi în Europa nu tolerăm astfel de abordări politicianiste”, a declarat secretarul general al PPE, Antonio Lopez Isturiz, în deschiderea mitingului ACL de lansare a lui Klaus Iohannis.

Liderul PPE a făcut mai multe referiri la premierul Victor Ponta, susţinând între altele că acesta „aruncă cu pomeni electorale în dauna investiţiilor”.

Klaus Iohannis a criticat lansarea pe stadion „în stil comunist” a lui Ponta şi a susţinut că acesta „nu poate şi nu trebuie să devină preşedinte al României”.Lopez Isturiz le-a spus celor din Piaţa Victoriei că Iohannis este „cea mai puternică armă pe care o aveţi la îndemână împotriva guvernului de stânga”. „Cu Iohannis, România va rămâne în Europa, nu va vira în Eurasia”, a spus secretarul general al PPE.

Totodată, acesta a menţionat că România va merge înainte şi „nu se va întoarce spre trecut” dacă Iohannis devine preşedinte. El i-a asigurat pe cei de la ACL de sprijinul PPE „în această bătălie politică de care depinde viitorul României şi, de ce nu, viitorul Europei”.

Secretarul general al PPE şi-a încheiat discursul în limba română: „Viitorul ne aparţine, viitorul aparţine lui Iohannis. Îi doresc mult succes”. Mitingul ACL organizat în faţa Guvernului a început chiar la ora 11.00, aşa cum era programat, „gazdă” a evenimentului fiind cântăreţul Aurelian Temişan.

Temişan a încercat să-i anime pe simpatizanţii celor două partide veniţi unii de ore bune în Piaţa Victoriei, el trecând în revistă filialele locale şi întrebându-i pe participanţi dacă sunt „energici” şi pregătiţi de lansarea candidatului lor la prezidenţiale. Acesta i-a introdus apoi pe scenă pe liderii PDL şi PNL, Vasile Blaga şi Klaus Iohannis, „împreună în marea luptă”.

Potrivit organizatorilor, au fost aşteptate la miting aproximativ 50.000 de persoane din toate filialele PNL şi PDL din ţară.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.