Cazanciuc vrea decuplarea României de Bulgaria la MCV
Ministrul Justiţiei, Robert Cazanciuc, a declarat că decuplarea României şi Bulgariei pe Mecanismul de Cooperare şi Verificare (MCV) este un scenariu care poate fi luat în calcul, iar Comisia Europeană trebuie să gândească paşi de integrare în Schengen chiar la termene diferite, informează Mediafax.
Robert Cazanciuc a participat, luni, la inaugurarea noului sediu al Judecătoriei Fălticeni. El a arătat că ceea ce ştie sigur până acum este că ultimul raport MCV marchează o diferenţă de progres între România şi Bulgaria.”Acest lucru l-au recunoscut şi partenerii noştri bulgari”, a spus Cazanciuc, care a adăugat că ministrul Justiţiei bulgar a încurajat Guvernul să ia exemplul României de susţinere a instituţiilor din sistemul judiciar.
”Este un scenariu care poate fi luat în calcul, un scenariu care ne poate ajuta atât pe noi, România, dar cât şi pe Bulgaria. O asemenea decizie ar putea să-i ambiţioneze pe colegii noştri bulgari, să încerce să recupereze din acest decalaj. Dacă decalajul rămâne constant, nu cred că avem noi vreo vină şi că mai sunt lucruri de făcut în altă parte. Atunci pot fi gândiţi, la nivelul Comisiei Europene, paşi pentru integrarea noastă în Schengen chiar la termene diferite”, a spus Cazanciuc.
Ministrul bulgar al Justiţiei, Hristo Ivanov, a avertizat săptămâna trecută că există riscul ca Uniunea Europeană să monitorizeze separat Bulgaria de România în domeniul justiţiei şi afacerilor interne, relata site-ul Novinite.com.