Se scumpesc poliţele RCA!

Cea mai scumpă asigurare RCA de pe piaţă costa, în urmă cu câteva luni, mai mult decât dublu faţă de cea mai ieftină. Diferenţa pare să se fi diminuat considerabil, în timp ce prima medie plătită a crescut.

Primele plătite pentru asigurarea de răspundere civilă auto aveau diferenţe foarte mari, de la companie la companie, în urmă cu câteva luni, scrie capital.ro, Capital a publicat, în mai 2014, un articol pe această temă, cu preţurile practicate de firme la acel moment, conform datelor culese din piață, iar acum a repetat experimentul, rezultatul fiind că, după 4 luni, diferenţele s-au diminuat.

În mai, cea mai ieftină poliţă, vândută de compania Astra, costa 419 lei, iar cea mai scumpă, de la Uniqa – 972 de lei, adică un preţ mai mare cu 553 lei, sau cu 130%. Deci mai mult decât dublu.În septembrie, tot Astra comercializează cea mai ieftină asigurare, dar de data asta la un nivel de 498 lei, iar preţul cel mai ridicat îl are Asirom – 865 lei, aşadar cu 367 de lei în plus, respectiv 73%.

Ce s-a întâmplat între timp? Trei societăţi de asigurare – Astra, Euroins şi Carpatica –  practicau preţuri mult sub restul pieţei, astfel că erau acuzate de „dumping”, pe motiv că astfel atrăgeau mulţi clienţi, dar nu dispuneau de posibilităţi băneşti suficiente încât să achite despăgubiri în caz de daună. La Astra s-a aplicat procedura de administrare specială, Euroins a avut, în cursul anului trecut, o interdicţie de o lună la încheierea poliţelor RCA, iar Carpatica a făcut obiectul unor reţineri şi percheziţii DNA. Astra avea daune subestimate cu mai bine de 40%, potrivit unui raport al Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF), iar în ce priveşte Carpatica, rechizitoriul DNA vorbea de o acoperire de doar 40% prin reasigurare. ASF a impus companiilor, prin lege, condiţii de solvabilitate şi lichiditate, sau mai precis le-a obligat să strângă rezerve de bani necesare evitării unor surprize neplăcute. Astfel, companiile cu poliţe ieftine au crescut preţurile, iar unele dintre cele cu poliţe scumpe, precum Omniasig şi Uniqa, au aplicat o micşorare, pentru a mări portofoliul de clienţi.

Românii s-au învăţat să ceară tot mai mult despăgubiri pentru vătămări corporale rezultate din accidente auto şi, din acest motiv, rata daunei parcurge un trend ascendent. Iată un nou motiv pentru firme să crească preţurile asigurărilor, în tentativa de a absorbi cât mai multe lichidităţi şi a creşte rezervele de daună. „Rezerva de daună avizată constituită la data de 30 iunie 2014 a însumat 1,44 miliarde lei (+15% față de 30 iunie 2013), iar rezerva pentru daune neavizate s-a majorat cu 19% față de 30 iunie 2013, până la 902,09 milioane lei. Astfel, la nivelul întregii piețe, rata daunei a crescut până la nivelul de 99% (față de 82% la 30 iunie 2013)”, informează un comunicat al ASF. Dauna medie plătită pentru RCA, în primele șase luni ale anului în curs, a fost de 6.894 de lei, în creștere de la 5.933 de lei (+16% față de primul semestru 2013), iar valoarea despăgubirilor plătite a ajuns la un miliard de lei (+5% față de 30 iunie 2013).

Pentru daune materiale, valoarea daunei medii a fost de 5.151 lei, în primul semestru al anului 2014, iar valoarea daunei medii plătite pentru vătămări corporale și deces s-a ridicat la 64.225 lei, în același interval. Conform celor mai recente date ale ASF, aferente primului semestru din 2014, prima de asigurare medie anualizată la RCA se situează la 488 de lei, în creștere cu 0,8% (+4 lei) față de perioada similară din 2013. Posibil însă ca în a doua jumătate a acestui an să se înregistreze o primă medie mai mare, ca urmare a majorărilor intervenite.

„Pe parcursul derulării activităţii şi în urma evaluării proceselor şi a produselor, am identificat unele aspecte care au impus modificări atât în structura tarifară cât şi a produselor. În cazul produsului de asigurare RCA, tarifele practicate în piaţă ne-au permis ajustări”, a declarat, pentru Capital, Viorica Milea, director de marketing la Carpatica. „Scopul acestor ajustări a fost rentabilizarea produsului şi, implicit, eficientizarea activităţii. În plus, această măsură va produce efecte în viitor în restabilirea situaţiei financiare şi a solvabilităţii societăţii. Concret, în perioada mai-septembrie, tarifele s-au majorat în medie cu 12,8%, în funcţie de segment (vârstă, zonă, tip vehicul etc), aceste majorări fiind cuprinse între 0% şi 100%. Cele mai mari creşteri au fost pentru persoane fizice cu vârsta sub 30 de ani, iar în cazul persoanelor juridice o creştere substanţială a avut loc pentru vehicule cu masa peste 16 tone”, a mai spus Milea.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.