Stagiunea 25 a Teatrului Masca

Stagiunea aniversară cu numărul 25 a Teatrului Masca debutează vineri, 3 octombrie, ora 19.00 cu premiera “Vicleniile lui Scapino”, o comedie clasică după un text de Moliere.

„Un text uriaș al unuia dintre cei mai mari dramaturgi ai lumii. O trupa mai degrabă tânără își încearcă șansa. Un teatru aflat în pragul unei aniversări care obligă: 25 de ani de existență! Acestea sunt premizele uneia dintre cele mai interesante experiențe teatrale ale ultimilor ani, din foarte multe motive. În primul rând pentru că înfruntarea dintre text, cu o notorietate absolută și trupă, tânără și abia cunoscută, dă câștig de cauză actorilor care au izbutit nu numai să se ridice la nivelul textului dar și să-i dea o nouă strălucire.”, declară Mihai Mălaimare, Directorul Teatrului Masca.

Povestea îndrăgostiților care se căsătoresc fără acordul parinților devine sursa unor situații neașteptate și pline de umor. Viziunea regizorului și entuziasmul cu care tinerii actori au primit provocarea unor roluri de referință fac din întâlnirea cu “Vicleniile lui Scapino” o întâlnire cu totul specială.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.