Ne îndatorăm din nou

0

Guvernul a aprobat, în ședința de miercuri, un nou împrumut de la Trezoreria Statului pentru a pune la dispoziția Autorităților de Management ale programelor operaționale resursele necesare pentru plata facturilor către beneficiarii de fonduri europene, informează Ministerul Fondurilor Europene (MFE), într-un comunicat de presă remis miercuri.-
Sursa citată precizează că valoarea împrumutului este de aproximativ 900 milioane de lei.
‘Guvernul României a aprobat un nou împrumut cu o valoare de aproximativ 900 milioane de lei, din care vor fi făcute plăți către beneficiari. Sumele achitate beneficiarilor vor fi rambursate României de către Comisia Europeană. Subliniez că nici un proiect finanțat din fonduri europene nu va avea probleme cu asigurarea sumelor necesare pentru efectuarea plăților către furnizori, însă fac un apel către beneficiari să accelereze implementarea proiectelor și să vină cu facturi’, a declarat ministrul Fondurilor Europene, Eugen Teodorovici, potrivit comunicatului citat.
MFE mai arată că noile fonduri vor fi folosite pentru efectuarea de plăți către beneficiarii proiectelor implementate în cadrul a trei programe.
„Astfel, pentru efectuarea de plăți către beneficiarii Programului Operațional Mediu au fost alocate fonduri cu o valoare de aproximativ 312 milioane de lei, iar pentru achitarea facturilor către beneficiarii Programului Operațional Regional a fost prevăzută o sumă de 300 milioane de lei. În același timp, pentru efectuarea de plăți către beneficiarii Programului Operațional Sectorial Creșterea Competitivității Economice a fost alocată o sumă de 280 milioane de lei”, precizează comunicatul de miercuri al MFE.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.