O nouă diversiune marca Ponta. Pesediştii promit majorarea salariilor cu 30%!

0

Salariile bugetarilor ar putea creşte cu 30% din 2016, potrivit România TV. În acest moment, se fac calcule şi se poartă discuţii cu sindicatele pentru creşterea salariilor tuturor angajaţilor din sistemul public.

Reprezentanţii Guvernului lucrează la modificarea legii privind salarizarea unitară pentru bugetari, potrivit România TV. Astfel, salariile angajaţilor din sistemul public ar putea creşte cu 30% din anul 2016. De asemenea, se ia în calcul şi acordarea gradaţiei de merit, 15% din salariul de bază pentru 15% dintre bugetari.

La nivelul Ministerului Muncii există o Comisie tehnică care lucrează la elaborarea unei legi a salarizării unitare care să poată fi si aplicată. Se pleacă de la faptul că salariul minim pe economie, până în 2016, va ajunge la 1.200 de lei pe programul de guvernare PSD şi ne ţinem de acest program de guvernare, ceea ce face ca şi în mediul bugetar să venim cu o corecţie a legii salarizării unitare. Nu este definitivat acest proiect, fapt pentru care cred că trebuie să îi lăsăm pe cei de la Ministerul Muncii să elaboreze, alături de partenerii lor sociali, Ministerului de Finanţe, un proiect de lege care să fie aplicat în România. Dacă ne uităm pe evoluţia pe care PSD-ul şi premierul României o susţine, de creştere a salariului minim pe economie şi în 2015, şi în 2016, vom vedea că în 2016, mai mult de jumătate din forţa de muncă din România va ajunge la salariul minim pe economie. Pentru că astăzi avem în România peste jumătate dintre angajaţi, aproximativ trei milioane, care au salariul pe cartea de muncă sub 1.000 de lei„, a declarat la România TV senatorul PSD Liviu Pop, preşedintele Comisiei de Muncă din Senat.

Oficialul a subliniat faptul că salariul minim pe economie a crescut în ultimii doi ani de zile cu aproximativ 30%, iar ţinta pentru 2016 a salariului minim pe economie la 1.200 de lei, înseamnă o nouă creştere cu 35%. „În condiţiile în care salariul minim pe economie creşte cu 35%, cumulat cu cât a mai crescut până acum, înseamnă 65% în patru ani de zile. Automat, tot ce înseamnă salarizare şi în mediul bugetar şi în mediul economic va suferi o modificare. Nu cred că astăzi trebuie să privim lucrurile doar pe zona bugetară, trebuie să privim la coş comun, plecând de la realitatea economiei din România, în care, din 5,5 milioane de angajaţi, jumătate dintre aceştia sunt cu salariul sub 1.000 de lei„, a conchis Liviu Pop.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Moderarea comentariilor este activată. Poate dura ceva timp până ce comentariul tău va fi aprobat.