Politic — 01 octombrie 2014
Socialistul Rotaru, un prezidenţiabil cu patru case şi trei terenuri!

Nici socialiștii nu mai sunt ceea ce erau pe vremuri. Constantin Rotaru, președintele Partidului Alternativa Socialistă (PAR), candidat la alegeri prezidențiale, nu este deloc un tip sărac, chiar dacă gruparea sa politică mizează pe o distribuire egalitaristă a bunurilor. În 2009, Rotaru înfiera capitalismul.”Capitalismul este un sistem generator de corupţie”, spunea Rotaru. Asta nu-l împiedică însă să aibă avere de capitalist.

Fost președinte al Cooperativei de Producție, Achiziție și Desfacerea Mărfurilor din comuna Dănicei (în 1977- 1978), Constantin Rotaru deține trei terenuri, toate situate în județul Vâlcea. În total, suprafața acestor terenuri se ridică la 9.350 metri pătrați.

În plus, el deține patru locuințe. Mai precis, trei apartamente și o casă de locuit, două din apartamente fiind situate în București (au suprafețe mici, de 36 metri pătrați și de 52 metri pătrați), unul fiind în Râmnicu Vâlcea, iar casa exact în comuna unde a fost fruntaș al Cooperativei de Producție, în comuna Dănicei, sat Cireșul, județul Vâlcea.
Mașină nu deține și nici obiecte prețioase, bijuterii, obiecte de artă și de cult. De altfel, cultura proletară interzice asemenea manifestări moșierești.

Nici bani în bănci, în acțiuni sau la fonduri de investiții, acestea fiind, de altfel, mecanisme ale societății de consum, principalul dușman al socialismului. În schimb, a acordat un credit în nume personal companiei SC Rotarexim SA, în valoare de 172.000 lei.
Nu are datorii în băncii, alte instituții de creditare sau către persoane fizice. De asemenea, el este implicat în trei companii, fiind acționar (cu o deținere de 36%) la SC Rotarexim SRL, asociat (cu 33%) la SC Rohtari SRL și asociat (cu 50%) la SC Capero SRL.

La capitolul venituri, Constantin Rotaru precizează salariul său primit de la SC Rotarexim SA (24.850 lei), salariul soției de la aceeași companie (17.030 lei), dividende de la SC Rotarexim SA (18.000 lei), chirie (1.428 lei). Și cam atât.
Constantin Rotaru este cunoscut în viața politică a socialismului de la noi. Înainte de 1989, el a lucrat ca șef de secție la Asociația Economică Intercooperatistă de Producție Industrială din Vitomirești (1976-1977), a fost președinte al Cooperativei de Producție, Achiziție și Desfacerea Mărfurilor din Dănicei (1977-1978) și apoi ca șef al Atelierului de Producție Serigrafică din cadrul Întreprinderii de Producție, Prestări și Construcții din Râmnicu Vâlcea (1978-1990).

În anul 1977 a devenit membru al Partidului Comunist Român, dar ascensiunea politică începe după Revoluție. După 1990, el devine membru al Partidului Socialist al Muncii (PSM) și președinte al Comitetului Județean Vâlcea al PSM.
În legislatura 1992 – 1996, Rotaru a fost ales deputat de județul Vâlcea, pe listele PSM. În 1992 este ales membru al Comitetului Director al PSM și in 1995 este ales membru al Biroului Executiv și vicepreședinte.

În 2003, odată cu absorbția PSM de către Partidul Social Democrat (România), el refuză această acțiune politică și fondează Partidul Alianța Socialistă (PAS).

La data de 5 aprilie 2004, a fost ales președinte al PAS, la primul congres al acestei formațiuni politice. După cum declara la data alegerii, „Partidul Alianța Socialistă este continuatorul Partidului Socialist al Muncii, desființat și însușit în mod abuziv de către partidul de guvernământ (PSD) prin încălcarea legilor în vigoare”. De asemenea, el a declarat că sistemul capitalist din România a adus „șomaj, inflație, bancrută frauduloasă, pe scurt jaf național”.

Related Articles

Share

About Author

(0) Readers Comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *