Testări gratuite pentru plămâni

0

BPOC (bronhopneumopatia obstructivă cronică) este o boală a plămânilor care afectează aproximativ un milion de români şi despre care se estimează că va deveni a treia cauză de deces la nivel mondial.
În România, BPOC-ul este mult subdiagnosticat. Un studiu făcut în 2012, la iniţiativa Centrului pentru Politici şi Servicii de Sănătate pe aproape 10.000 de români, arată că mulţi dintre bolnavi nu îşi dau seama de severitatea bolii lor, accesul la specialităţi şi analize gen spirometrie fiind extrem de redus. Acelaşi studiu arată că bărbaţii sunt mult mai afectaţi de BPOC decât femeile, boala lovind în aceeaşi măsură bogaţii şi săracii.
Spirometria, investigaţia cea mai potrivită pentru a identifica BPOC, se face simplu şi rapid, iar rezultatele se dau pe loc. Toţi cei interesaţi să îşi testeze sănătatea plămânilor o pot face gratuit începând cu 1 octombrie şi până la sfârşitul anului, în centre din 19 oraşe din ţara şi din Bucureşti, în cadrul unei campanii a Societăţii Române de Pneumologie. Spirometriile gratuite vor avea loc in 19 oraşe din 17 judeţe (Arad, Argeş, Bihor, Brăila, Braşov, Cluj, Caraş-Severin, Constanţa, Dolj, Hunedoara, Iaşi, Mehedinţi, Mureş, Neamţ, Olt, Timiş, Vâlcea) şi Bucureşti. Lista completă oraşelor unde se pot face spirometriile gratuite este disponibilă pe www.desprebpoc.ro. Tot aici sunt şi telefoanele la care se pot face programările.
În Bucureşti se poate face spirometrie la Dispensarul de Pneumoftiziologie sector 6 şi la Policlinica Rahova Sector 5.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.