Eveniment — 03 octombrie 2014
Accident grav pe Transalpina. O maşină s-a răsturnat în prăpastie!

Un conducător auto s-a răsturnat cu mașina după ce i s-a făcut rău la volan, potrivit România TV. Accidentul s-a produs la Rânca. În mașină nu se mai aflau și alți pasageri.

Accidentul a avut loc, vineri dimineaţă, la ieşirea din Rânca, spre Vârful Păpuşa, la peste 1.800 de metri altitudine. Este o porţiune de drum închisă circulaţiei, unde şoseaua nu este finalizată şi nu are parapeţi, însă mulţi şoferi se aventurează pe Transaplina.
Şoferul, un bărbat de 58 de ani din Craiova, transporta marfă cu o dubiţă, când i s-a făcut rău la volan. A pierdut controlul direcţiei şi a plonjat cu maşina într-o râpă adâncă de peste 100 de metri.
La faţa locului au intervenit jandarmii montani şi un echipaj de la Ambulanţa din Novaci. Bărbatul a fost preluat de salvare, iar medicii au spus că este în stare gravă, cu multiple traumatisme, inclusiv la coloană. Un echipaj cu medici din Târgu Jiu va sosi la locul accidentului pentru a preluat victima.

 

Related Articles

Share

About Author

(0) Readers Comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *