Ponta, invitat să taie panglica unui pod din Constanța

Share:

Coordonatorul campaniei pentru prezidențiale a Alianței PSD-UNPR-PC Constanța, senatorul Nicolae Moga, a anunțat, vineri, că în perioada campaniei electorale județene vor fi inaugurate mai multe obiective, la unul dintre evenimente, probabil la inaugurarea noului pod rutier construit în Portul Constanța, care traversează Canalul Dunăre – Marea Neagră, urmând să participe și Victor Ponta, informează Agerpres.

Coordonatorul campaniei pentru prezidențiale a Alianței PSD-UNPR-PC Constanța, senatorul Nicolae Moga, a anunțat, vineri, că în perioada campaniei electorale județene vor fi inaugurate mai multe obiective, la unul dintre evenimente, probabil la inaugurarea noului pod rutier construit în Portul Constanța, care traversează Canalul Dunăre – Marea Neagră, urmând să participe și Victor Ponta.

„Domnul președinte al PSD și candidat la Președinție, Victor Ponta, va veni sigur la Constanța. Vrem să inaugurăm niște obiective (…) De exemplu, trecerea de frontieră de la Lipnița și Dobromir unde Consiliul Județean a executat, din fonduri europene, două drumuri transfrontaliere, acum doi ani, dar nu au putut fi folosite. Să se termine și breteaua, ca să le putem inaugura pe amândouă, (…) sunt 90% terminate (…) Săptămâna viitoare sau cealaltă, inaugurăm alimentarea cu gaze a primului sat din Dobrogea, satul Poiana (…) M-am luptat să avem fonduri de coeziune și am căpătat 56 milioane pentru terminarea centurii Constanței, centură denumită A4. Dacă demarează lucrările … vor fi invitați. Vom inaugura, probabil, și drumul Ovidiu — Poarta Albă, prin Galeșu”, a afirmat, într-o conferință de presă, Nicolae Moga.

Conform acestuia, echipa de campanie urmează să stabilească la ce inaugurare va participa Victor Ponta, cel mai probabil fiind vorba de inaugurarea noului pod construit în Portul Constanța peste Canalul Dunăre — Marea neagră, lucrări prevăzute a fi finalizate până cel târziu pe 31 octombrie.

„Noi, echipa de campanie, trebuie să hotărâm în maximum 10 zile la ce obiectiv și cum facem să-l aducem pe Victor Ponta la Constanța. Eu unul m-am gândit să-l aducem la inaugurarea podului de peste canal. Constructorii au zis că e gata în 31 octombrie. (…) În funcție de programul candidatului, o să stabilim data”, a spus coordonatorul campaniei electorale a Alianței PSD-UNPR-PC Constanța.

 

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.