60 de copii operaţi la Marie Curie alături de medicii italieni

0

Un număr de 60 de copii au fost operaţi pe parcursul unui an la Spitalul „Marie Curie” în cadrul programului de cooperare cu specialiştii de la  San Donato din Italia pentru dezvoltarea chirurgiei cardio-vasculare pediatrice, a declarat vineri ministrul Sănătăţii, dr.Nicolae Bănicioiu, citat de Amos News..

„Anul acesta au fost operaţi cu misiunea San Donato 60 de cazuri iar astăzi s-a dat drumul şi procedurii de cateterism pentru cei care nu mai suportă operaţia, intervenţia chirurgicală şi chiar astăzi sunt primele două cazuri programate”, a spus  oficialul, la Spitalul Clinic de Urgenţă pentru Copii „Maria Sklodowska Curie”.

Acesta a arătat că împreună cu medicii italieni a fost gândită realizarea unui program naţional, finanţat din fonduri europene, care să se extindă, pe lângă Bucureşti, şi la Iaşi, Cluj, Târgu Mureş şi Timişoara.

”Împreună a plecat gândirea de a face un program naţional, finanţat din fonduri europene, care să se extindă la Bucureşti, Iaşi, Cluj, Târgu Mureş şi Timişoara şi ceea ce facem la Bucureşti să facem şi în aceste centre. Va avea în componenţă partea de pregătire a medicilor şi a personalului sanitar de către specialişti, plus costurile de echipament”, a detaliat  Bănicioiu.

Ministrul Sănătăţii a punctat  că fondurile programului sunt de până la 20 de milioane de euro.

„Fondurile programului – este vorba de ordinul milioanelor de euro. Dar ceea ce discutăm în momentul de faţă este de a aloca bani din fonduri europene pentru a pune la punct toate aceste centre din ţară, a pune la punct nu numai din punct de vedere al echipamentelor, ci şi din punct de vedere al pregătirii de specialişti. Ceea ce facem acum ca pilot cu San Donato este vorba undeva de până în 20 de milioane alocare”, a evidenţiat Nicolae Bănicioiu.

La rândul său, doctorul Tammam Youssef a explicat că s-a început cu intervenţiile mai puţin complicate iar acum, după un an, s-a ajuns la operaţii la copii de două luni.

„Acum am făcut operaţii la cel puţin cinci-şase copii sub un an, acest lucru înseamnă că am avut un avans important cu o echipă românească ce lucrează. Deja 13 cadre medicale au fost pregătite la San Donato”, a spus doctorul Tammam Youssef.

Acesta  a precizat că la începutul misiunii echipa italiană era formată din 15 specialişti iar acum vin la Bucureşti numai şase – şapte oameni, medicii români operând deja singuri.

Doctorul Alessandro Frigiola a precizat că scopul proiectului este să creeze un centru independent.

„Doctorii şi asistentele din România sunt foarte buni. Nu au experienţă, dar noi îi pregătim, ei învaţă şi centrul creşte. Comparativ cu acum un an, sunt capabili să opereze. Aveţi medici care îşi dau silinţa pentru un act medical de calitate. Învăţăm 13 cadre medicale şi proiectul va mai dura încă doi ani şi în doi ani veţi avea un centru independent, capabil să trateze sute de copii din România”, a reliefat  dr. Frigiola.

Mortalitatea infantilă cauzată de malformaţii congenitale ale sistemului circulator reprezintă peste 11% din totalul deceselor copiilor cu vârste sub un an.

În rândul nou-născuţilor, numărul cazurilor cu astfel de probleme este de aproximativ 2.000 pe an.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.