Discursul şi campania lui Iohannis, ironizate de unii colegi

0

Klaus Iohannis, luat peste picior chiar de proprii lui colegi! Încă dinainte de începutul campaniei electorale, liderul PNL s-a văzut pus în ipostaze stânjenitoare, provocate de cele mai multe ori chiar de liberalii săi. Iohannis a fost ironizat îndeosebi pentru cum vorbeşte şi îşi face campanie în teritoriu.

Iohannis a încercat să transforme în avantaj faptul că este un om al cuvintelor puţine. Pentru colegii săi, însă, este subiect de glume.
Într-o discuţie a conducerii Parlamentului pe tema timpilor de antenă în campanie la radioul public, liberalul George Scutaru s-a legat tocmai de acest aspect. Şeful SRR s-a plâns de lungimea spoturilor electorale, iar replica liberalului a venit prompt: „Cred că vă referiţi la un alt candidat, la al nostru nu aveţi probleme de acest gen”, a spus liderul deputaţilor PNL.
Un alt episod jenant a avut loc într-o şedinţă a senatorilor PNL, unde susţinătorii lui Crin Antonescu şi-au dat joc sacourile în semn de protest faţă de Iohannis. Venit să discute cu parlamentarii PNL, Iohannis s-a văzut pus în faţa unui zid de tăcere, iar senatorii l-au ignorat pe liderul liberal.
Şi campania lui Iohannis a fost ironizată din interior. Un senator apropiat de Antonescu declara recent că Iohannis este pus să se plimbe… ca ursul prin teritoriu, pentru a fi cunoscut de liderii PNL şi PDL. Strategia nu funcţionează însă, iar Iohannis a fost deja trădat de colegi. Teodor Meleşcanu, candidat independent, a recunoscut că mulţi liberali din ţară s-au ocupat de strângerea de semnături pentru el şi nu pentru liderul PNL.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.