Pesediştii visează la o victorie lejeră a lui Ponta
Vicepreşedintele PC, Codrin Scutaru, secretar de stat în Ministerul Muncii, a declarat, sâmbătă, la Suceava, că Victor Ponta va putea câştiga alegerile prezidenţiale cu 59 la sută din voturile exprimate, el apreciind că sociologic această ţintă este una realistă, informează Mediafax.
Codrin Scutaru a participat, sâmbătă, la o conferinţă comună a liderilor suceveni ai PSD, UNPR şi PC, respectiv Cătălin Nechifor, Cătălina Vartic şi Cezar Cioată.
El a spus că alianţa dintre PC, PSD şi UNPR funcţionează şi a subliniat că la conferinţa de presă sunt oameni din aceeaşi generaţie ca El a apreciat că din punct de vedere sociologic, la Suceava, scorul electoral al lui Victor Ponta ar putea să fie dublu decât cel ale lui Klaus Iohaniis, iar în turul al doilea Victor Ponta va putea câştiga la nivel naţional cu 59 la sută. „În turul doi Victor Ponta va putea câştiga alegerile la nivel naţional cu 59 la sută”, a spus Scutaru.
El a menţionat că Victor Ponta are un program prezidenţial credibil în care vorbeşte de combaterea sărăciei şi aducerea locurilor de muncă în economie.
Preşedintele CJ Suceava, Cătălin Nechifor, a spus că la Suceava alianţa dintre PSD, PC şi UNPR funcţionează foarte bine de trei ani şi a făcut referire şi la faptul că mulţi dintre aleşii locali liberali s-au alăturat PSD sau s-au declarat independenţi. „USL există şi acum pentru că foarte mulţi dintre colegii liberali nu au uitat momentul 2012”, a spus Cătălin Nechifor care a adăugat că zestrea de militanţi şi simpatizanţi a PSD s-a mărit şi prin aportul PC şi UNPR.
El a mai declarat că prin prisma ultimelor alegeri, scorul electoral al ACL la Suceava nu se apropie de cel al alianţei PSD-PC-UNPR şi şi-a exprimat încrederea că electoratul va continua să aibă încredere în această echipă.