Udrea se laudă că va da şansa românilor la demnitate!

Președintele PMP, Elena Udrea, și-a început sâmbătă turneul electoral la Drobeta Turnu-Severin, unde se desfășoară a VIII-a ediție a manifestării culturale „Toamna severineană”, informează Agerpres..

Am ales să încep drumul spre Cotroceni din județul Mehedinți întrucât sunt cetățean de onoare al municipiului Drobeta Turnu-Severin și am aici cea mai puternică organizație. În mandatul de ministru al Dezvoltării Regionale am sprijinit proiecte locale în valoare de peste 120 milioane euro”, a precizat, pentru Agerpres, Elena Udrea.

Ea a arătat că prin programul său politic „România frumoasă” va continua să militeze pentru recunoaștea economiei naționale, printre priorități regăsindu-se și industrializarea Mehedințiului și a celorlalte județe ale țării.

„Recunosc, nu sunt perfectă, dar am lăsat ceva în urmă. Românii au dreptul la o viață decentă, la un sistem de sănătate performant, bazat pe realități concrete, la un învățământ situat la nivelul celorlalte țări din lume, fără amestecul politicului. De toate acestea este nevoie pentru a construi un stat de drept funcțional. Sunt singura care poate oferi șansa românilor la demnitate și democrație reală. Am încredere în români”, a susținut Udrea.

Ea a completat că, pentru a aduce la îndeplinire aceste obiective din poziția de viitor președinte al României, este nevoie să fie schimbată structura Parlamentului și să se configureze un guvern „cu adevărat de centru-dreapta, responsabil”.

„Dacă voi ajunge președintele României nu voi coabita cu prim-ministrul Victor Ponta. (…) Nu am acum în vedere un nume al viitorului prim-ministru, dar pot să vă dezvălui profilul său: eventual să nu facă parte din clasa politică, să aibă experiență, să cunoască cum să promoveze toate domeniile de activitate, să depolitizeze instituțiile de stat, să înceapă demersurile pentru modificarea Constituției României”, a spus președintele PMP.

Alături de Elena Udrea la întâlnirea cu organizația și simpatizanții ai PMP au mai fost prezenți Adrian Rădulescu, Gelu Vișan, Aurelian Pavelescu, Eugen Golea, Ruxandra Dragomir, Cristian Petrescu și Ștefan Vlaston.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.