Declaraţii-şoc în dosarul Elodia

1

Declaraţii ale martorilor în premieră, în dosarul Elodia în care poliţistul Cristian Cioacă a fost condamnat pentru uciderea soţiei sale. În motivarea Curţii de Apel Piteşti apar şi noi probe, pe lângă cele care au contribuit la condamnarea lui Cioacă la 15 ani şi opt luni de închisoare.

Personaje cheie din ancheta apar in motivarea magistratilor pitesteni si clarifica, cu aceasta ocazie, vinovatia lui Cioaca.

Desi Cioaca a negat mereu ca intre el si Eodia ar fi existat o relatie conflictuala care sa justifice agresiunea din noaptea fatidica, concluzia contrara se desprinde din declaratia Claudiei Morgovan, prietena Elodiei, care sustine ca avocata i-a povestit ca dupa nasterea lui Patric, nu a mai intretinut relatii intime cu Cristian Cioacă si ca, de multe ori, Elodia evita sa se intalneasca cu acesta, desi locuiau in aceeasi casa.

Un alt martor important este Marian Rahain care a declarat ca la data de 14 septembrie Cioaca i-a cerut sa fie trecuta o singura persoana la intretinere, spunadu-i acestuia ca fiul sau se afla la bunici, fara sa aminteasca nimic de sotia sa, Elodia.

Motivarea magistratilor pitesteni clarifica toate dubiile legate de vinovatia lui Cioaca.

La prima cercetare la fata locului, de pe 5 septembrie, politistii au ridicat cateva fire de par ale Elodiei de pe o perie. La urmatorul CFL, in care Cioaca avea calitatea de suspect, s-au ridicat alte fire de par de pe podeaua dormitorului. Astfel, clarifica magistratii, s-a stabilit profilul genetic al acestor fire de par care coroborat cu profilurile genetice ale parintilor Elodiei a rezultat profilul genetic al Elodiei.

In acest sens, organele de cercetare au ridicat cu ocazia CFL-urlor din 2007 si din 2012 mai multe urme biologice care toate, in urma analizelor genetice atat din perioada premergatoare cat si la reanalizarea lor in apel, au aratat ca apartin elodie. Astfel toate petele de sange gasite de anchetatori in apartamentul sotilor, apartin, fara nici un dubiu, avocatei Elodia Ghinescu.

 

Citește și
1 Comentariu
  1. george cristescu spune

    Exista o substanta halucinogena care odata ingurgitata il determina persoana supusa testului sa declare adevarul nealterat astfel cum a fost arhivat in memorie lla data producerii evenimentului. Aceasta substanta era folosita de nemti la interogatorii. Sper sa nu gresesc cred ca ar fi vorba de scopolamina. Aceasta determina scurgerea de informatii stocate in creier nealterate. Substanta nu este nociva. Ar trebui ca Cioaca sa fie tratat cu o astfel de substata ca sa-l de termine sa recunoasca unde a ingropat-o pe Elodia. Legea romana nu prevede posibilitatea folosirii la interogatorii a unei astfel de substante pe motiv ca interzice folosirea unor mijloace fizice ori chimice pentru determinarea unei persoane sa faca declaratii complete. Eu sa am o putere i-as baga in ceaiul de dimineata de la inchisoare cateva picaturi din astfel de substante care sa-i infranga blocajul neurochimic din hipotalamus. Doctorii cunosc acest aspect. Si hipnoza este o alta metoda de a determina o persoana sa devoaleze adevarul. Colegii de celula spun ca noaptea Cioaca vorbeste in somn dar nu se intelege ce spune. Cred ca Cioaca este ocrotit de sistemul din care a facut parte. Unii sustin ca Elodia ar fi fost inhumata in noaptea de 26 spre 27 septembrie intr-un cavou al unei rude de a lui Cioaca fara sa fie inregistrata in evidentele acelui cimitir.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.