Se adânceşte misterul în jurul stării de sănătate a lui Kim Jong-un!

0

 Un oficial de rang înalt din Coreea de Nord a declarat, în cursul unei vizite rare şi neaşteptate în Coreea de Sud, că liderul nord-coreean Kim Jong-un nu are probleme de sănătate, a relatat duminică un ministru sud-coreean, citat de AFP.

Vizita a intervenit în condiţiile în care zvonurile se multiplică în Asia privind starea lui Kim Jong-un, care nu a mai fost văzut în public de o lună.”Nu există nici o problemă cu sănătatea secretarului (general al partidului comunist) Kim”, a declarat oficialul nord-coreean, Kim Yang-Gon, citat în cursul unei emisiuni televizate de Ryoo Kihl-Jae, ministrul sud-coreean al Unificării, responsabil cu afacerile nord-coreene, informează Mediafax.

Kim Yang-Gon conduce un serviciu al partidului comunist nord-coreean responsabil cu afacerile sud-coreene. El făcea parte dintr-o delegaţie de trei lideri ai regimului de la Phenian, care au efectuat sâmbătă o vizită-surpriză la Seul, în cursul căreia Coreea de Nord şi Coreea de Sud au convenit să relanseze negocierile la nivel înalt.

Cei trei oficiali nord-coreeni au sosit în Coreea de Sud oficial pentru a asista la ceremonia de închidere a Jocurilor asiatice de la Incheon.

Delegaţia condusă de numărul doi în ierarhia regimului nord-coreean, Hwang Pyong-So, s-a întors sâmbătă la Phenian după ce a discutat de mai multe ori cu Ryoo Kihl-Jae şi cu alţi oficiali sud-coreeni. Conform ministrului sud-coreean, Hwang Pyong-So i-a cerut să-i transmită cele mai „călduroase salutări” din partea liderului Kim Jong-un preşedintei sud-coreene Park Geun-Hye, fără un alt mesaj.

Kim Jong-Un, care ar avea 30 sau 31 de ani, nu a mai apărut la televiziunea de stat de la 3 septembrie, când a asistat la Phenian la un concert împreună cu soţia sa, Ri Sol-Ju, ceea ce a generat zvonuri privind eventuale probleme de sănătate sau chiar o lovitură de stat.

În iulie, el a fost văzut şchiopătând cu ocazia comemorării a 20 de ani de la decesul bunicului său Kim Il-Sung, fondatorul regimului.

Kim Jong-un a atras atenţia prin faptul că a lipsit săptămâna aceasta la deschiderea unei noi sesiuni a Parlamentului, care nu se reuneşte decât o dată sau de două ori pe an, pentru a aproba deciziile partidului unic de inspiraţie leninistă.

 

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.