Şofer român, reţinut în Grecia după un accident soldat cu 24 de victime!

0

Patru persoane au fost ucise şi cel puţin 20 rănite, duminică dimineaţă, în Grecia, într-un accident provocat de un şofer de tir român care a fost reţinut de poliţie, relatează Kathimerini în ediţia electronică. Preşedintele Traian Băsescu a transmis, duminică, un mesaj de condoleanţe familiilor celor care şi-au pierdut viaţa în accident, menţionând, pe de altă parte, că le doreşte deplină însănătoşire persoanelor care au fost rănite.

Şoferul autocamionului implicat în accidentul din Grecia declară că a văzut semnalizările luminoase privind lucrările la carosabil, dar nu a putut opri din cauza unor posibile defecţiuni la sistemul de frânare, informează MAE, precizând că, din datele până la ora 19.00, nu sunt implicaţi alţi români

„Conform primelor declaraţii date de şoferul autocamionului în timpul audierilor, rezultă că acesta a văzut semnalizările luminoase care indicau restricţii de circulaţie cauzate de lucrările la carosabil, însă nu a putut opri vehiculul din cauza unor posibile defecţiuni la sistemul de frânare. Autorităţile judiciare elene vor efectua o nouă audiere mâine, 6 octombrie 2014, urmând a dispune măsurile legale ce se impun. Consulatul General al României la Salonic a continuat, la faţa locului, demersurile de obţinere a unor informaţii cu privire la existenţa şi a altor cetăţeni români implicaţi în accident. Informaţiile actualizate astăzi, 5 octombrie 2014, la orele 19.00, arată că nu au fost implicaţi şi alţi cetăţeni români în accident. Subliniem, încă o dată, faptul că cercetările inclusiv sub aspectul stabilirii identitãţii certe a persoanelor implicate în accident continuă, reprezentanţii oficiului consular român aflându-se la faţa locului”, precizează MAE într-un comunicat remis Mediafax.

Consulul român a asistat la audierile efectuate de autorităţile elene, şoferul tirului beneficiind de asistenţa unui traducător de limba română, urmând să decidă asupra angajării unui avocat care să îl reprezinte în instanţă, adaugă ministerul. „Consulatul General al României la Salonic urmăreşte îndeaproape desfăşurarea evenimentelor şi rămâne în legătură permanentă atât cu cetăţeanul român, şoferul autocamionului, cât şi cu autorităţile elene competente cu gestionarea cazului”, se mai arată în comunicat.

Preşedintele a transmis, duminică, un mesaj familiilor cetăţenilor care şi-au pierdut viaţa, precum şi persoanelor rănite în accidentul rutier petrecut în apropierea oraşului Salonic din Grecia, potrivit Preşedinţiei. „Îmi exprim profunda îndurerare faţă de tragicul accident petrecut duminică, 5 octombrie a.c., în apropierea oraşului Salonic. Doresc să transmit sincere condoleanţe familiilor celor care şi-au pierdut viaţa şi să le doresc deplină însănătoşire persoanelor care au fost rănite”, se arată în mesajul preşedintelui.

 

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.