Stănculescu continuă să frecventeze cazinourile

Fostul general Victor Atanasie Stănculescu a fost prezent luni, în Aula Academiei, alături de invitaţi ca premierul Victor Ponta sau Alteţa Sa Regală Principele Radu, la un simpozion dedicat Regelui Carol I, Stănculescu precizând că, în afară de Academie, merge la cazinouri şi în Insulele Virgine.

Tribunalul Ilfov a admis, la 21 mai, cererea de liberare condiţionată a lui Victor Atanasie Stănculescu, în vârstă de 86 de ani, după ce acesta a executat cinci ani din pedeapsa de 15 ani de închisoare primită în dosarul Revoluţiei de la Timişoara. La 10 zile după eliberarea din închisoare, el a fost operat la Spitalul Floreasca din Bucureşti pentru o fractură la antebraţ, informează Mediafax.

Fostul general fost prezent, luni, la sesiunea ştiinţifică dedicată Regelui Carol I, organizată de Academia Română, el ascultând prezentările ştiinţifice în aceeaşi sală cu premierul Victor Ponta, Alteţa Sa Regală Principele Radu, Avocatul Poporului, Victor Ciorbea, sau miniştrii Educaţiei şi Cercetării, Remus Pricopie şi Mihnea Costoiu.

Îmbrăcat într-un costum cu irizări metalice, mergând încet, uşor încovoiat, dar fumând de oricâte ori a avut ocazia, Stănculescu a stat de vorbă şi cu ziariştii aflaţi la eveniment, el precizând că este abonat la o revistă editată de Academie şi din acest motiv a fost prezent la sesiunea ştiinţifică dedicată Regelui Carol I. Cu acest prilej, Stănculescu nu s-a ferit să răspundă, degajat, curiozităţii ziariştilor.

Întrebat dacă merge la cazinouri, aşa cum a apărut fotografiat la un moment dat în presă, fostul general a mărturisit că a fost la un cazinou chiar cu o seară înainte.”De ce să nu merg în cazinou? Am fost şi la Monte Carlo la cazinou, am fost şi la Londra. Ultima dată am fost ieri după amiază. Mă deconectez de viaţa şi de televiziunile care te sufocă câteodată”, a spus Stănculescu, adăugând că nu joacă sume mari, dar nici nu a câştigat mai mult de „300 de lei”.

El şi-a dezvăluit, totodată, din planurile de viitor, precizând că la iarnă are de gând să meargă în croazieră în arhipelagul Caraibe, mai exact în Insulele Virgine.”Mai fac nişte călătorii. În Insulele Virgine, în Caraibe, pentru că acolo e vărul meu. Am planificat mai la iarnă, cînd vin toţi bogătaşii americani, şi eu fiind acolo cu văru-meu, care are o gazdă bună… Sper să fie bine”, a arătat Stănculescu.

Ziariştii au vrut să ştie şi cu cine va vota la alegerile prezidenţiale fostul general, acesta spunând însă că nu are voie să voteze.”N-am voie să votez cinci ani, aşa că sunt salvat”, le-a răspuns Stănculescu râzând. El a fost întrebat totodată dacă i se pare un moment bun pentru ca o femeie să fie aleasă preşedinte.”Dacă este un negru în America, de ce n-ar fi şi o femeie?”, a opinat fostul general, care s-a scuzat apoi şi a părăsit cu paşi mărunţi şi fumând în incinta Academiei.

 

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.