Directorul general al Lukoil, urmărit penal

Directorul general al SC Petrotel Lukoil, Andrey Bogdanov, este urmărit penal pentru evaziune fiscală și spălare de bani, acesta fiind pus sub control judiciar de anchetatorii care instrumentează dosarul cu un prejudiciu de 230 de milioane de euro, informează Agerpres.

Potrivit unui comunicat emis, marți, de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel (PCA) Ploiești, în dosarul penal nr. 254/P/2014 se efectuează cercetări față de SC Petrotel Lukoil SA Ploiești pentru săvârșirea infracțiunilor de evaziune fiscală și de spălare de bani cu un prejudiciu estimat de 230 milioane euro.

De asemenea, față de directorul general al Petrotel Lukoil, Andrey Bogdanov, s-a dispus începerea urmăririi penale pentru săvârșirea infracțiunilor de evaziune fiscală și spălare de bani și s-a instituit măsura preventivă a controlului judiciar.

Conform sursei citate, la data de 2 octombrie anchetatorii au dispus măsura sechestrului asigurator ca urmare a unor percheziții efectuate pe platforma Lukoil din Ploiești, iar luni, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești a dispus înlocuirea măsurilor asigurătorii, prin ridicarea parțială a sechestrului asigurător asupra conturilor bancare.

‘La data de 06.10.2014, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești a dispus înlocuirea măsurilor asigurătorii, prin ridicarea parțială a sechestrului asigurător asupra conturilor bancare, pentru a da posibilitatea SC Petrotel Lukoil SA Ploiești să își desfășoare activitatea curentă în condiții de normalitate cu terții și să plătească drepturile salariale și contribuțiile la bugetul de stat. În cauză au fost extinse măsurile asigurătorii asupra altor bunuri puse la dispoziție de SC Petrotel Lukoil SA Ploiești’, se arată în comunicatul citat.

 

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.