Ponta: SMURD mai are nevoie de patru elicoptere

0

SMURD mai are nevoie de patru elicoptere cu o valoare de achiziţie de 20 milioane euro, cât a pierdut statul român când a fost retrocedată opera lui Brâncuşi, a declarat premierul Victor Ponta, informează Mediafax.

Premierul a făcut această afirmaţie, marţi, la Ministerul de Interne, în contextul în care preciza că Serviciul Mobil de Urgenţă, Reanimare şi Descarcerare (SMURD) mai are nevoie de patru elicoptere pentru a putea interveni în toate zonele ţării, inclusiv în Republica Moldova.

El a precizat că Guvernul va asigura fondurile necesare, în 2015-2016, pentru această achiziţie, dar a ţinut să sublinieze că statul ar fi avut banii necesari dacă nu ar fi fost retrocedată „Cuminţenia Pământului”, sculptură a lui Constantin Brâncuşi.

„Pentru încă patru elicoptere ne trebuie 20 de milioane de euro. O cheltuială foarte bună şi necesară. Deci, cam cât a pierdut statul român când s-a retrocedat opera lui Brâncuşi. Ca să înţelegeţi de ce sunt supărat uneori, că acei 20 de milioane aş vrea să-i folosesc să cumpărăm încă patru elicoptere şi să dotăm medicii, paramedicii care intervin”, a mai spus Ponta.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.