Ponta vrea să salveze locurile de muncă ale angajaților Lukoil
Premierul Victor Ponta consideră că este îmbucurător că salariile angajaților Lukoil vor fi plătite vineri și că activitatea companiei va continua, adăugând că principala preocupare a Guvernului rămâne asigurarea și salvarea locurilor de muncă.
„Îmi doresc ca, ori de câte ori e vorba de locuri de muncă, să avem o poziție foarte clară, de salvare a acestora. Vreau să spun încă o dată — și îl rog pe domnul ministru al Justiției să transmită corect ceea ce am spus: e foarte bine ca justiția să își facă datoria, e foarte bine ca aceia care au păgubit statul să plătească și să recuperăm prejudiciile. Îi felicit pe toți procurorii și judecătorii care ne ajută să îi pedepsim pe cei vinovați.
În același timp, trebuie să avem grijă, că noi suntem Guvernul — nu este treaba procurorului sau a judecătorului—, să avem grijă de (locurile de muncă — n.r.). În cazul Lukoil sunt 3.500 de angajați. Mă bucur că o să-și primească salariile vineri. Și să avem de fiecare dată o gândire de a salva locurile de muncă și interesele economice. Repet, însă, în același timp, cine a fraudat statul, să plătească, să îi luăm banii înapoi și să dăm un exemplu foarte clar că nu se poate întâmpla acest lucru în România”, a declarat premierul în ședința de guvern.