Bănicioiu s-a întâlnit cu sindicaliștii

0

Ministrul Sănătății, Nicolae Bănicioiu, s-a întâlnit cu reprezentanții Biroului Operativ al Federației Sanitas, informează ministerul, într-un comunicat remis miercuri Agerpres.

Sursa citată precizează că ministrul Bănicioiu a discutat cu sindicaliștii despre creșterea alocării bugetare pentru domeniul Sănătății, prevederile proiectului de Lege pentru modificarea și completarea Legii — cadru nr 284/ 2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice și identificarea unor soluții comune pentru recuperarea drepturilor salariale (tichete, sporuri și salarii).”Dialogul social reprezintă o prioritate a mandatului meu. Înțeleg nevoile profesioniștilor din sistem și sunt un susținător al dialogului permanent pentru identificarea soluțiilor care să rezolve aceste probleme”, a declarat ministrul Sănătății, potrivit comunicatului de presă de miercuri.

Potrivit sursei menționate, Ministerul Sănătății și Federația Sanitas au susținut măsurile prin care circa 1200 medici de familie au fost scutiți de plata sumelor pentru acoperirea unor cheltuieli de administrare și funcționare din centrele de permanență realizate în perioada 28 mai 2008—1 iunie 2011.

„De asemenea,  Ministerul Sănătății a susținut și măsura prin care se revine la vârsta de pensionare a asistenților medicali indiferent de sex, la 65 de ani. Măsura prevede posibilitatea pentru asistenții medicali pensionați în perioada 24 aprilie—15 mai 2014 să fie exceptați de la aplicarea art. 30, alin 1, Codul Muncii privind pensionarea la termen. Astfel, un număr de 4.000 de asistenți și moașe ar fi fost pensionați, în contextul unui deficit major de personal. Până în prezent, Ministerul Sănătății a deblocat peste 1500 de posturi în unitățile sanitare și serviciile de ambulanță din subordine, procesul fiind continuu”, mai precizează comunicatul Ministerului Sănătății .

 

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.