Două noi cutremure în zona Vrancea

0

Un cutremur cu magnitudinea de 3,6 grade pe scara Richter s-a produs miercuri dimineața, la ora locală 3,57 (0,57 UTC), în zona seismică Vrancea, județul Vrancea, potrivit Institutului Național pentru Fizica Pământului (INFP).

Cutremurul a avut loc la o adâncime de 119 kilometri, iar cele mai apropiate localități de epicentru au fost Focșani (33 km), Mărășești (41 km), Râmnicu Sărat (43 km), Covasna (48 km) și Tecuci (55 km).

Tot în zona seismică Vrancea, județul Vrancea, s-a produs marți seară, la ora locală 23,34 (20,34 UTC), un cutremur de o intensitate aproape similară, respectiv 3,7 grade pe Richter, dar la o adâncime de adâncime de 135 km. Orașele apropiate de epicentru au fost Covasna (41 km), Focșani (41 km), Râmnicu Sărat (47 km), Mărășești (48 km), Târgu Secuiesc (52 km).

În luna octombrie, în România s-au produs 6 cutremure în zona seismică Vrancea, cu magnitudini cuprinse între 2,5 și 3,7 grade pe scara Richter. Cel mai important cutremur din acest an s-a înregistrat pe 29 martie și a avut o magnitudine de 5 grade pe scara Richter.

 

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.