Ultimatum de la Lukoil
Grupul Lukoil va lua decizia de a închide definitiv rafinăria Petrotel Ploiești dacă, până vineri, procurorii nu vor accepta ridicarea sechestrului instituit pe stocurile și pe patrimoniul companiei, a declarat miercuri, la Ploiești, Vladimir Nekrasov, prim-vicepreședintele grupului Lukoil, informează Agerpres.
El a sosit astăzi în România de la Moscova și a avut discuții pe această temă cu vicepremierul Liviu Dragnea, cu ministrul Energiei, Răzvan Nicolescu, și cu procurorul care instrumentează acest caz.”În acest moment ne sunt blocate stocurile strategice de țiței și produse petroliere și avem sechestru asigurător pe tot patrimoniu rafinăriei și pe debitele Lukoil România față de Petrotel. Am propus o înțelegere pentru revizuirea acestor măsuri asiguratorii. Dacă vom ajunge la un acord vom reporni rafinăria, dacă nu, nu”, a spus Nekrasov, care este reprezentantul grupului cu activitatea de rafinare, marketing și distribuție.
El a spus că joi se va întoarce la Moscova, iar o decizie privind închiderea definitivă a rafinăriei va fi luată până vineri.
Potrivit oficialului, Lukoil Petrotel va plăti 700 milioane dolari la bugetul de stat drept taxe și impozite pentru acest an. „Considerăm că acești 700 de milioane de dolari pe care îi plătim pot fi considerate măsuri asiguratorii. Dacă rafinăria nu va mai exista, statul nu va mai putea să obțină acești bani, pentru că vom opri rafinăria definitiv”, a adăugat Nekrasov. El a mai afirmat că a discutat aceste lucruri și cu ministrul energiei și cu vicepremierul României.
„Le-am raportat situația curentă, dar înțelegem foarte bine că nu au dreptul să intervină. Lor le pare rău că în cazul opririi rafinăriei vor trebui să revizuiască bugetul pentru acest an în sensul reducerii veniturilor din impozite”, a precizat oficialul companiei.
Acesta a explicat că 90% din producția de carburanți a rafinăriei merge către Lukoil România, care are peste 300 de benzinării pe piața locală. Dacă rafinăria se va închide carburanții vor trebui importați din Rusia, Bulgaria sau alte țări sau achiziționați de la alte companii de pe piața locală, însă prețul de vânzare a lor va fi mai mare.
„Cumpărătorul nostru de bază este Lukoil România. 90% din producția noastră merge către această companie. Aceasta face plăți către rafinărie iar din acești bani noi cumpărăm materii prime, plătim taxe și facem reparații. Pentru a putea cheltui măcar un cent trebuie să cerem aprobare procurorilor și vorbim de un rulaj de aproximativ 20 milioane dolari. În plus, patrimoniul nostru este sub sechestru. Suntem o companie listată, avem sute și mii de acționari, cum vor investi acești acționari într-un patrimoniu sechestrat? Astfel că suntem dispuși la compromisuri pe care le vom raporta în următoarele zile, dar vom închide rafinăria dacă nu vom ajunge la un acord. Ne pare rău pentru că suntem demult pe piața din România și ar fi păcat să se închidă o asemenea rafinărie modernă”, a subliniat Nekrasov.
El a adăugat că acest dosar nu are nicio conotație politică.
„Suntem o companie privată și suntem foarte departe de politică. Înțelegem doar activitatea comercială și nu ne implicăm în acțiunile politice ale unei țări. Consideră că toate acuzațiile sunt nefondate și vom demonstra acest lucru împreună cu avocații”, a mai spus vicepreședintele Lukoil.
Acesta a completat că nu i s-a prezentat de către procurori nici un document din care să reiasă valoarea prejudiciului din acest dosar.