Dan Mihalache o face ”albie de porci” pe Gabriela Firea

0

Liberalul Dan Mihalache face pe o rețea de socializare un atac fără precedent la senatorul Gabriela Firea, fostă colegă cu el la cotidianul ”Azi”. Mihalache e supărat că Firea l-a atacat pe candidatul PNL la președinție Klaus Iohannis că nu are copii.

”Gabi Vrânceanu, chiar nu ți-e rușine! Ne cunoaștem de mai bine de 20 de ani, de când ai venit cu bocceluța în mână de la Bacău, chemată de Octavian Știreanu la ziarul Azi. Am fost colegi de birou și, cred eu, într-o vreme chiar prieteni. De aceea dezamăgirea mea e cu atât mai mare! Nu m-am așteptat ca un om care și-a construit o carieră și a trecut prin diverse ipostaze în media sau în sistemul public să dea dovada de atâta nesimțire în numele unui interes politic. Cum poți să spui tu, Gabi Vrânceanu, că nu ești un „om complet” și nu ești bun de președinte dacă nu ai copii. Suntem 25% dintre familiile din România care nu au copii. Unii n-au putut, altora le-a fost frică pentru că nu au ce să-i crească. Ce știi tu până la urmă ce e în sufletul fiecărei familii? Cine îți dă ție dreptul să judeci oameni și să stabilești acest criteriu?
Până la urmă are dreptate Ion Cristoiu. Nimeni n-a comentat viața ta, deși sunt în București oameni care mai știu unele și altele. Îmi pare rău…La un moment dat am crezut că intrarea ta în politică aduce un plus. Dimpotrivă. Ești doar o slugă…”, scrie Dan Mihalache pe rețeaua de socializare Facebook.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.