BCE va prezenta o evaluare a solidităţii băncilor din zona euro

Banca Centrală Europeană (BCE) va publica rezultatele evaluării fără precedent a solidităţii financiare a băncilor din zona euro pe 26 octombrie, la capătul unui an de investigaţii, relatează Bloomberg.

„Rezultatele testelor vor face distincţie între deficitele de capital identificate în analiza calităţii activelor şi cele descoperite în cadrul scenariilor de bază şi al scenariilor de criză”, potrivit unui comunicat al BCE, scrie Bloomberg.

Rezultatele vor include şi informaţii suplimentare importante, precum emisiunile efectuate de bănci pe piaţa de capital în 2014.Analiza BCE va arăta dacă cele mai mari 130 de bănci din zona euro au trecut testul calităţii activelor şi al rezistenţei la şocurile economice.

Banca Centrală Europeană va prelua rolul de supraveghere a circa 120 de instituţii financiare mari pe 4 noiembrie, stabilind astfel primul pilon al unei uniuni bancare care are rolul să prevină producerea unor noi crize financiare.

Testele de stres, parte a evaluării generale, care au verificat rezistenţa băncilor la situaţii ipotetice de criză, au fost realizate în colaborare cu Autoritatea Bancară Europeană. Această instituţie va publica în aceeaşi zi rezultele testelor de stres aplicate băncilor din Uniunea Europeană.

Băncile care nu îndeplinesc plafoanele de capital stabilite de BCE trebuie să prezinte planuri de corectare a situaţiei în decurs de două săptămâni de la publicarea evaluării BCE, în care să explice cum vor atrage noi fonduri. Planurile trebuie puse în aplicare în termen de 6-9 luni.

Instituţiile financiare care nu vor trece testele privind capacitatea de a rezista în situaţii de criză vor avea mai mult timp la dispoziţie pentru atragerea de capital decât băncile care nu dispun de suficient capital în condiţiile actuale.

 

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.