Răsturnare de situaţie în cazul accidentului din Apuseni
Până de curând, s-a aflat la conducerea anchetei accidentului aviatic din Apuseni, Sorin Cimpoieru, a depus la Parchetul Militar o plângere penală în care acuză presiuni din partea superiorilor săi, informează Romania TV.
Silviu Cimpoieru este cel care, la câteva zile după tragedie, a condus comisia specială formată din inspectori ai Aviaţiei Civile. Membrii comisiei s-au ocupat de analiza epavei şi a aparaturii de bord. el care a coordonat cercetările a depus la parchetul militar o plângere penală! El acuză presiuni din partea superiorilor săi.
Pe de altă, apar date scandaloase: sunt voci care susţin că furtunurile de la motoarele avionului erau legate cu sârmă.”Nu ştiu însă ce vor expertiza americanii, pentru că avionul prăbuşit avea, în loc de coliere, sârme. La alimentarea cu benzină, la furtune erau legate sârme. Au văzut toţi salvatorii lucrul acesta. Era o sârmă ordinară, o improvizaţie. Şi atunci nu ştiu ce o să le arate americanilor, sârma aia?!”, a declarat fostul deputat, Corneliu Olar.
Deşi avionul abia ieşise de la reparaţii, Olar susţine că furtunurile de alimentare ale motoarelor erau legate cu sârmă. În loc de coliere, o simplă sârmă. Lucru care ar fi fost văzut de echipa de salvatori sosită la locul accidentului.
Motoarele avionului pilotat de Adrian Iovan au fost trimise pentru a fi expertizate peste ocean, în America. În lunile următoare, specialiştii trebuie să se pronunţe dacă aveau probleme sau nu.