Udrea nu-l vede pe Băsescu viitorul premier

Candidatul PMP la Preşedinţie, Elena Udrea, a declarat vineri, într-o conferinţă de presă la Slatina, că este puţin probabil ca preşedintele Traian Băsescu să fie în viitor prim-ministru, adăugând că acesta a spus clar că nu doreşte să ocupe această funcţie.

“Orice e posibil. Dar puţin probabil, pentru că domnul Traian Băsescu, deşi ar fi categoric cel mai bun prim-ministru pe care l-ar putea avea România în acest moment, a spus clar că nu se pune problema. Deci nu are rost să analizăm noi, dacă dânsul spune clar că nu va fi, nu doreşte şi nu va fi premierul României”, a declarat Elena Udrea, răspunzând unei întrebări referitoare la posibilitatea ca Traian Băsescu să fie la un moment dat premier al României, scrie Agerpres.
Întrebată despre modelul de premier femeie, Elena Udrea a menţionat că un model de femeie premier ar putea fi Anca Boagiu. “Un model de premier femeie trebuie să fie o femeie care să fie gata să îşi formeze o echipă puternică, competentă, să o conducă, să stea la birou foarte mult timp. Mă gândesc că o persoană care ar putea să fie prim-ministru ar fi Anca Boagiu, ca să vă dau şi un nume, în situaţia în care am vorbit de un premier femeie, pentru că Anca Boagiu este la un alt partid, nu se pune problema. Dar este o femeie cu care am guvernat şi consider că a fost un ministru foarte bun”, a declarat Elena Udrea.

Candidatul PMP a mai spus că în situaţia în care va fi aleasă preşedintel, primul lucru important pe care îl va face va fi să schimbe premierul şi să formeze o altă majoritate parlamentară.

“Primul lucru important este să schimb primul-ministru, să schimb guvernul, şi asta o să fac în prima săptămână la Cotroceni, aducând la discuţii liderii politici ai partidelor parlamentare, în aşa fel încât să formăm o altă majoritate parlamentară cu care să schimbăm guvernul. Voi guverna cu cei care vor crede în viziunea votată de români pentru că se presupune că dacă ajung la Cotorceni cu această viziune, oamenii cred în ea şi doresc să fie pusă în practică, voi guverna cu oameni care au dorinţa să schimbe România în bine”, a mai spus Elena Udrea.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.