Castelele Peleş şi Pelişor, reşedinţa de vară a regilor României

0

Castelul Peleş a fost construit la iniţiativa primului Rege al României, Carol I, în afara perimetrului comunei Podul Neagului, localitate cu o suprafaţă de 24 de km în anul 1874, an în care, din iniţiativa suveranului, comuna primeşte numele de Sinaia. Un an mai târziu, în centrul localităţii sunt construite primele case boiereşti, iar în 1876 începe construirea căii ferate Ploieşti – Predeal, care străbate şi Sinaia. Concomitent, între anii 1873 şi 1875 a fost edificată fundaţia castelului Peleş. Ceremonia de punere a pietrei de temelie a reşedinţei a avut loc într-un cadru festiv la 10/22 august 1875.

Epocă: 1873 – 1914, pe un teren de 1000 de hectare numit Piatra Arsă sau moşia Sinaia, achiziţionat de Regele Carol I de la Eforia Spitalelor în anul 1871.

Autori: arhitecţi: Wilhelm von Doderer (1872–1876), profesor la Technische Hochschule din Viena, Johannes Schultz (1873, diriginte de şantier, asistentul lui Doderer, iar din 1876 până în 1883, arhitect-şef), Émile André Lecomte du Noüy (1890 – 1892), Karel Liman (1896 – 1924); Jean Ernest, antreprenori, constructori şi proprietari de depozite de materiale de construcţie.

Situaţie juridică: fostă reşedinţă regală (1883 – 1947), naţionalizată în 1948, muzeu din 1953 în 1975 şi din 1990 până azi, proprietate din anul 2007 a Maiestăţii Sale, Regele Mihai I al României şi instituţie publică administrată de Statul român, sub egida Ministerului Culturii şi Patrimoniului Naţional.

Contextul istoric al edificiului: Castelul Peleş a fost construit la iniţiativa Regelui Carol I,  pentru a-i servi drept reşedinţă de vară, investită cu funcţii politice, culturale şi simbolice. După 1914, castelul Peleş şi-a exersat în continuare funcţia de reprezentare şi de muzeu, fără a mai fi însă locuit timp 6 luni pe an, aşa cum obişnuia suveranul fondator. Până în 1947, devine spaţiu aulic pentru vizitele oficiale sau găzduieşte ceremonii cu caracter militar. Cel mai important eveniment organizat la Sinaia şi găzduit de castelul Peleş până la abdicarea Regelui Mihai, în decembrie 1947, a fost legat de sărbătorirea semicentenarului castelului în anul 1933 de către Regele Carol al II-lea (1930-1940). În perioada ianuarie – martie 1948, castelul este închis din ordinul autorităţilor comuniste, iar bunurile de patrimoniu sunt inventariate. Cea mai mare parte a colecţiilor de pictură, mobilier, textile, piese de artă decorativă şi cărţi au fost transferate la Muzeul de Artă din capitală. Din luna mai a aceluiaşi an, alte piese au intrat în custodia diferitor instituţii de cultură din marile oraşe ale României, Bucureşti, Braşov, Sibiu etc. Din anul 1953, castelul devine Muzeu Naţional, deschis publicului larg, în timp ce celelalte imobile situate pe domeniul Peleş, precum castelele Pelişor, reşedinţa particulară a celui de-al doilea cuplu regal, Ferdinand I, Maria şi Foişor, fosta Casă de vânătoare a primului Rege al României şi reşedinţă a regilor Carol al II-lea şi Mihai I vor deveni case de creaţie şi odihnă pentru scriitorii, muzicologii şi artiştii plastici agreaţi de regimul comunist. Două decenii mai târziu, în anul 1975, starea de conservare tot mai critică a imobilului determină măsura închiderii acestuia şi evacuarea unei părţi importante a patrimoniului muzeal în depozitele amenajate într-un vechi conac boieresc al familiei Bibescu din Posada, localitate situată la cca 20 de km sud de Sinaia. Între anii 1966 şi 1982, într-o fostă dependinţă a castelului regal, situată în apropierea acestuia, a fost amenajat Muzeul de Artă Decorativă (Ceramica), ce valorifica piese reprezentative din vechile colecţii regale. Concomitent cu lucrările masive de restaurare, castelul găzduieşte până în 1989, anul înlăturării regimului comunist în România, o serie de vizite de şefi de stat. Din 1990, respectiv 1993 şi până azi, castelele Peleş şi Pelişor sunt redeschise spre vizitare. În anul 2007, după cinci ani de negocieri între Statul român şi Casa regală, se ajunge la un acord, prin care castelul Peleş, castelul Pelişor, precum şi întregul domeniu Peleş alcătuit din fostele dependinţe regale, au reintrat în proprietatea Regelui Mihai I (1927-1930, 1940-1947), dar continuă să fie administrate de statul român. Excepţie face castelul Foişor, clădire inaugurată în anul 1881. Acordul cu Casa regală, expirat în anul 2009, în cazul castelului Pelişor şi în 2010, în cazul castelului Peleş, a fost din nou prelungit.

În 1932, Foişorul a căzut pradă unui incendiu devastator. A fost reconstruit un an mai târziu  în perioada Regelui Carol al II-lea (1930-1940). În anii 1970, clădirii iniţiale i s-a adăugat o aripă nouă şi interioarele au suferit modificări semnificative. După 1989, clădirea a devenit vilă de protocol a preşedinţiei României, statut pe care continuă să îl păstreze.

Proiect, perioadă de realizare, fabricanţi, materiale: Elaborarea planurilor iniţiale ale castelului Peleş i-au fost încredinţate arhitectului Wilhelm von Doderer (1825-1900), profesor la Technische Hochschule din Viena. Doderer a înaintat suveranului trei propuneri de proiecte arhitectonice, inspirate din arhitectura castelelor renascentiste franceze de pe valea Loirei, ca şi din stilul edificiilor vieneze de pe Ringstrasse. Proiectele sunt respinse de către Carol I în 1876, iar conducerea lucrărilor este încredinţată arhitectului german, Johannes Schultz, care elaborează planurile castelului în prima sa fază de construcţie (1879 – 1883). Clădirea cu aspect de chalet elveţian, compusă din două etaje propusă de Schultz, era decorată la exterior în stil german, Fachwerk.

La 1890, este construită pe locul terasei acoperite de pe aripa de sud, Sala Maură, după proiecte atribuite arhitectului francez, Émile André Lecomte du Noüy,  discipolul celebrului arhitect francez, Violet Le Duc.

În anul 1894, la conducerea lucrărilor este  numit arhitectul ceh, Karel Liman (1860 ? – 1928). Sub coordonarea sa, între 1895-1897 sunt amenajate Capela reginei Elisabeta de la etaj, Apartamentele principeselor de Wied şi Hohenzollern de pe latura de nord şi Mezaninul.

În anul 1884 este instalată reţeaua electrică, castelul dispunând de un grup electrogen propriu, iar la 1897 este construită centrala electrică.

Între anii 1903 – 1906, Liman proiectează Galeria de marmură, Sala de concerte, Sala mică de muzică şi Baia reginei şi amenajează încăperi la nivelul al II-lea, corespondentul primei Mansarde: camera doamnei Mavrogheni, marea doamnă a Palatului şi apartamentele oaspeţilor din aripa de nord a castelului.

Între 1906-1914, se întreprind lucrările de amenajare a teraselor exterioare. La 1906 este înălţat turnul central al castelului, unde un an mai târziu a fost montat ceasul cu trei cadrane, creaţie a Fabricii de ceasuri de turn a Curţii regale din Bavaria, Johann Mannhardt. Totodată, sunt amenajate Sala veche de muzică, Sala Florentină şi Sala Coloanelor, pe locul primei Camere de şah, iar Sufrageria regală este extinsă. La etaj, pe aripa de nord, este construit Apartamentul primului ministru.

Între anii 1905 – 1906, sunt concepute vastul Apartament imperial, compus din Salon mare, Salon mic, Dormitor, Budoir, Baie şi Camera valetului şi Apartamentul principilor moştenitori, Ferdinand – Maria.

În anul 1906, au loc modificări ale Sălii de teatru de la Parter. Tot acum, sala este adaptată proiecţiilor cinematografice, prin amenajarea cabinei de proiecţie. Aparatura cinematografică a fost modernizată  în 1939, de Societatea Concordia din Bucureşti, la cererea expresă a regelui Carol al II-lea.

Între anii 1908 – 1911, este definitivată construcţia Sălilor de arme, ca şi decoraţia  Sălii Florentine, după planurile arhitecţilor Karel Liman şi Ferdinand de Tiersch, acesta din urmă, consilier al regelui Ludovic al II-lea al Bavariei.

Între anii 1907 şi 1911, este amenajat Holul de onoare pe locul celei de-a doua curţi interioare, principala sală de recepţie a castelului. Holul este decorat în stilul Renaşterii germane, cu subtile accente baroce, de către Bernhard Ludwig din Viena, care colaborează strâns cu arhitectul Liman. Modelul de inspiraţie al sălii îl constituie Sala Fredenhagen a Palatului Camerei de Comerţ din Lübeck. În paralel, sunt construite la Parter, Sala de şah şi Sala de biliard, în continuarea Sălii maure.

În sfârşit, între anii 1911-1914 este  amenajată terasa cu busturi de împăraţi romani, iar pe aripa de sud-est, este proiectată Sala consiliilor de către arhitectul Liman şi decoratorul vienez, Bernhard Ludwig. Moartea regelui Carol I la 27 septembrie 1914, marchează finalul vastului proiect arhitectonic coordonat de suveran.

Furnizori de obiecte de artă: Dintre furnizorii principali, pentru prima etapă de construcţie, amintim casa Heymann din Hamburg şi atelierul condus de August Bembé din Köln-Mainz. Dintre cei care au lucrat constant la decorarea şi furnizarea de piese de artă decorativă pentru castel, din 1883 până în 1914, îi menţionăm pe Joseph Dollitschek, arhitect şi decorator din Viena, Anton Pössenbacher din München, creator de decoraţiuni şi de piese de mobilier şi L. Bernheimer, din acelaşi oraş, furnizor de decoraţiuni interioare, mobilier, covoare orientale, Habie&Polako, din Viena, furnizori de covoare gen Smyrna, atelierele Zettler din München, 1882, creatorii de vitralii. Acestea au fost lucrate de patruzeci de artişti şi tehnicieni timp de trei ani după schiţele color executate de profesorii E. Widmann si Julius Juers. F. X. Barth. Celălalt autor de vitralii al castelului Peleş a fost A. Zwölfer, titularul unui celebru atelier vienez, cu filiala la Bucureşti. Colecţiile de artă decorativă s-au constituit prin cooptarea unor celebre firme occidentale din epocă: Odiot, din Paris, Eduard Wollenweber, München şi Paul Telge, din Berlin, creatori şi furnizori de produse de orfevrărie. Lor li s-au alăturat Josef Resch, celebru magazin de bijuterii din Paris şi J.A Eysser, fabricant faimos de mobilier din Nürenberg.

Cele mai importante săli de vizitat sunt:

  • Holul de Onoare este grandios, cu lambriuri din lemn de nuc, tapetate cu basoreliefuri și statuete. Plafonul mobil din sticlă, acționat cu ajutorul unui motor electric sau printr-un sistem manual, era un element de surpriză pentru vizitatorii regelui, care puteau să admire seninul cerului în nopțile de vară. A fost finalizat complet abia în 1911, sub îndrumarea lui Karel Liman.
  • Biblioteca regală îi atrage în special pe cei pasionați de cărți rare, având coperți din piele și gravate cu litere de aur. Chiar și pentru cei mai putin familiarizați cu universul cărților, există un punct de atracție: ușa secretă, o cale de acces în spatele unui raft cu cărți, prin care regele se putea refugia în diverse încăperi ale Castelului.
  • Sălile de arme, amenajate în perioada anilor 1903 – 1906, adăpostesc peste 4000 de piese europene și orientale din secolele XIV – XVII. Cele mai prețioase sunt considerate armurile germane din secolele XVI – XVII și o armură completă pentru cal și cavaler, unică în România.
  • Sala de muzică a devenit salon de serate muzicale la dorința reginei Elisabeta. Mobilierul de aici a fost primit în dar de la maharajahul de Kapurtala.
  • Sala Florentină, denumită și Marele Salon, impresionează prin plafonul sculptat în lemn de tei, aurit, cele două mari candelabre și decorațiunile în stilul neorenașterii italiene.
  • Sala Maură este opera arhitectului Charles Lecompte du Nouy, având elemente hispano-maure, cu o fântână din marmură de Carrara, copie dupa o piesa din Cairo.
  • Sala de teatru are 60 de locuri și loja regală, fiind decorată în stilul Ludovic al XIV-lea.
  • La etajul I se află Sala de Concerte, amenajată în 1906, în care se găsesc un clavecin executat la Anvers în 1621, un pian cu coadă verticală Bluthner și o orgă Rieger cu două claviaturi.
  • Apartamentul Imperial a fost amenajat tot în 1906 cu ocazia vizitei împăratului Austro-Ungariei, Franz Josef I, invitat la aniversarea a 40 de ani de domnie ai regelui Carol I.

Alte săli sunt:

  • Sala de Consilii, care seamănă cu una dintre sălile Primăriei din Lucerna, Elveția.
  • Cabinetul de lucru unde se află un birou impunător și un pupitru pentru audiențe.
  • Sufrageria, unde sunt expuse piese de argint de o mare valoare, este situată la etajul 1 și are un mobilier rustic breton din secolul al XVIII-lea.
  • Salonul Turcesc care adăpostește o colecție de vase turcești și persane în alamă.
  • Dormitorul regal care este luminat de un candelabru din cristal de Boemia.

Vitraliile Castelului Peleș au fost cumpărate și montate între 1883 și 1914, cele mai multe fiind aduse din Elveția și Germania, piese datând din secolele XV și XVII. De asemenea, Castelul are șapte terase decorate cu statui din piatră, fântâni și vase ornamentale din marmură de Carrara.

La concurenţă cu Castelul Bran, Peleșul este considerat cel mai căutat muzeu căutat de turiştii străini. Din 1990 până acum i-au trecut pragul aproape 7,5 milioane de turişti din țară, Europa, dar și din SUA, Australia, Japonia și Noua Zeelandă. În primele șase luni din 2010, 80.000 de turiști au vizitat castelul Peleș. Importanța Castelului este dată și de măsurile de securitate existente: pază militară, supraveghetori și camere video.

Castelul Pelişor

Castelul Pelișor este un palat de mici dimensiuni construit pe domeniul castelului Peleș (în valea Prahovei). Ridicat între 1899 și 1902 de arhitectul ceh Karel Liman și decorat de artistul vienez Bernhardt Ludwig, castelul Pelișor a devenit, începând cu anul 1903, reședința de vară a principilor moștenitori ai României.

A fost construit din dorința regelui Carol I, ca reședință a principilor moștenitori Ferdinand și Maria.

Mobilierul și decorațiunile interioare, realizate în bună măsură de către Bernhard Ludwig, indică un spațiu rezidențial (hall, cabinete de lucru, capela, „camera de aur”), tributar inovațiilor mișcărilor artistice de la începutul secolului al XX-lea.

Pelișor are doar 99 de încăperi, față de Castelul Peleș cu 160 de încăperi. Întreaga casă a fost decorată pentru a fi o reședință princiară, și poartă amprenta unei personalități puternice: a reginei Maria. Holul de onoare este lambrisat cu lemn de stejar. Dormitorul de aur este decorat după planurile și desenele reginei cu mobilă sculptată în lemn de tei aurit. Tot după planurile reginei a fost decorat și biroul ei, iar pereții Camerei de aur sunt decorate cu frunze de ciulini, motiv drag reginei întrucât era emblema Scoției, locul natal al ei. Aici au crescut și copiii lor: Carol (viitorul rege Carol al II-lea), Mărioara (regina Iugoslaviei), Elisabeta (regina Greciei) și Nicolae.

Principalele săli sunt:

Holul de onoare, rafinat prin simplitate, lambrisat cu casetoane din lemn de stejar. Remarcabil se dovedește luminatorul împodobit cu vitralii, element de arhitectură specific artei anilor 1900.

Biroul regelui Ferdinand impune prin solemnitate. Din garnitura mobilierului în stilul neorenașterii germane, se detașează biroul din lemn de nuc, placat cu trei panouri sculptate care înfățișează castelele Peleș, Pelișor și Foișor.

Capela integrată apartamentului reginei Maria se află într-un spațiu placat cu marmură de Ruschița, accesibil printr-o arcadă cu coloane, aurită, ce poartă o inscripție emblematică. Nota de reculegere conferă vitraliile decorate cu antrelacuri ce filtrează o lumină fascinantă.

Dormitorul de aur este mobilat cu piese realizate la 1909 în Atelierele de Arte și Meserii de la Sinaia (școală înființată de rege), după planurile și desenele reginei. Sculptate în lemn de tei, aurite, ele poartă în decorație antrelacul de inspirație celtică și elementul zoomorf bizantin, interpretat în maniera Artei 1900.

Biroul reginei Maria, amplasat într-un interior împodobit cu coloane brâncovenești și un cămin specific interioarelor românești, cuprinde un mobilier conceput de regină. Scaunele și masa pentru corespondență sunt decorate cu simbolurile Mariei, crinul și crucea gamată.

Camera de aur, încăperea pivot a palatului, este insolită ca decorație. Pereții din stuc aurit poartă frunze de ciulini, motiv drag reginei întrucât era emblema orașului Nancy, capitala Art-Nouveau-lui, dar și legat de Scoția, locul natal al Mariei. Mobilierul decorat cu elemente celtice și bizantine este pus în valoare și de luminatorul cu forma unei cruci celtice de pe plafon.

Castelul Pelișor deține o valoroasă colecție de artă decorativă aparținând Art-Nouveau-ului, printre care lucrări ale unor artiști ca E. Galle, frații Daum, J. Hoffmann, L.C. Tiffany, Gurschner etc. O mențiune specială merită manuscrisul – pergament pictat realizat de Maria și dăruit lui Ferdinand în 1906. Arta plastică poate fi grupată sub genericul „Tinerimea artistică”, mișcare patronată de regină, ce reunea artiști români aflați la începutul carierei.

La Castelul Pelișor se află și alte lucrări ale Reginei Maria, în afară de manuscrisul menționat anterior, ca de exemplu câteva acuarele reprezentând crini.

 

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.