Ion Iliescu își lansează o nouă carte

0

Volumul „Destinul unui om de stânga. Amintiri”, semnat de fostul președinte al României Ion Iliescu, va fi lansat luni, a anunțat Editura Litera printr-un comunicat de presă transmis, duminică, Agerpres.

„În carte este redată istoria condensată a vieții de peste opt decenii a unui om de stânga. O viață marcată de evenimente extreme, într-un secol despre care s-a spus că a fost unul scurt. Scurt, dar dens, și sigur nu banal, și nici liniștit. S-au născut și au murit imperii, ideologii, utopii, visuri și coșmaruri.

Cu generația mea, istoria nu a fost clementă, indiferent de care parte a baricadei ne-am aflat. Când ești prins în vârtej, nu poți sta cu brațele încrucișate, de dragul obiectivității. Trebuie să alegi. Eu am ales să fiu la stânga, iar citind această carte veți înțelege de ce”, subliniază Ion Iliescu în prezentarea cărții.

Lansarea volumului și sesiunea de autografe vor avea loc la Biblioteca Centrală Universitară „Carol I”, de la ora 17,00. „Amintirile lui Ion Iliescu nu sunt un auto-elogiu, ci o rememorare senină, menită să ofere cititorilor mărturia unei vieți puse în serviciul societății, al binelui general, al unor idealuri umaniste”, precizează Editura Litera.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.