Macovei zice că Ponta ar trebui cercetat penal

Candidatul independent la alegerile prezidențiale Monica Macovei susține că premierul Victor Ponta ar trebui să fie cercetat pentru „obstrucționarea Justiției” privind dosarul Lukoil, informează Agerpres.

„Ponta ar trebui să fie cercetat pentru obstrucționarea Justiției. Există această infracțiune. De data aceasta mă refer la o infracțiune din Codul penal. Să vedem unde am ajuns și ce se întâmplă cu PSD-ul la putere. (…) Și dacă domnului Nițu nu i-a trecut prin cap sau altui procuror, poate ar trebui acum să se sesizeze din oficiu, să înceapă cercetările pentru Victor Ponta. O să îi trimit și o scrisoare”, a declarat Macovei sâmbătă seară, la postul B1 TV.

În opinia sa, declarația premierului privind sechestrul impus pe bunurile companiei Lukoil, ale ambasadorului Federației Ruse și vicepreședintelui Lukoil”sunt legate”.

„Au pus sechestru, ceea ce e conform legii. Ponta a intervenit și (…) a fost nemulțumit de acest sechestru. (…) Din păcate, s-a ridicat imediat parțial sechestrul de pe unele bunuri. Sigur că (această situație — n.r.) poate ascunde (alte aspecte — n.r.). Ponta atacă procurorii pentru sechestru, ambasadorul Rusiei intervine în anchetă și le spune să țină seamă de relațiile româno-ruse și vicepreședintele Lukoil spune că dacă nu se ridică tot sechestrul, pleacă. Toate astea sunt legate. În plus, domnul Nițu știm că este prieten vechi cu Ponta și prieten de facultate”, a afirmat Macovei.

 

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.