Vernisaj expoziție Brâncoveanu, la Budapesta
În 13 octombrie 2014, cu începere de la ora 18:30 va avea loc la Sediul Reprezentanţei Comisiei Europene la Budapesta (1024 Budapest, Lövőház u. 35.) vernisajul expoziţiei tematice intitulată „Tradiţia continuă/ Brâncoveanu 300”, realizată de prof. dr. arh. Marius Marcu Lăpădat, de la Universitatea de Arhitectură şi Urbanism „Ion Mincu”, prof. dr. arh. Augustin Ioan, de la Universitatea de Arhitectură şi Urbanism „Ion Mincu” şi Acad. prof. dr. Răzvan Theodorescu, preşedintele Secţiei de Arte, Arhitectură şi Audiovizual a Academiei Române.
După vernisaj va avea loc o masă rotundă la care va participa din partea României, în calitate de moderator dr. Augustin Ioan, iar din partea ungară profesori de la universităţile cu profil de arhitectură din Budapesta.
Expoziţia va putea fi vizitată în perioada 13-27 octombrie 2014.