20 de suporteri, amendaţi şi interzişi pe stadioane

0

Douăzeci de suporteri români au fost sancţionaţi contravenţional după incidentele de la meciul România-Ungaria şi au primit interdicţie pe stadioane pentru o perioadă de la şase luni la un an, informează Jandarmeria Română, care mai precizează că totalul amenzilor date fanilor este de 18.000 de lei.

Jandarmeria informează că în urma incidentelor care au avut loc în interiorul Arenei Naţionale, a intervenit, conform prevederilor legale, pentru restabilirea ordinii publice, aplicând ulterior mai multe sancţiuni, informează Mediafax.

Astfel, peste 50 de persoane au fost identificate de forţele de ordine, dintre acestea 30 fiind sancţionate contravenţional pentru provocare de scandal, aruncarea de obiecte asupra suporterilor, pătrunderea în stadion fără documente de acces, împiedicarea forţelor de ordine de a-şi îndeplini sarcinile de serviciu, proferarea de injurii şi expresii jignitoare etc.

De asemenea, după sesizarea Poliţiei, se fac cercetări pentru săvârşirea a 19 infracţiuni, majoritatea pentru deţinerea şi utilizarea de materiale pirotehnice.

Pe de altă parte, Jandarmeria precizează că în conformitate cu prevederile legale, „controlul corporal sumar la accesul spectatorilor pe stadion, îndrumarea şi supravegherea publicului pe stadion au fost realizate de către cei peste 1.000 de agenţi ai societăţii de pază şi protecţie (BGS – n.r.) contractată de organizator)”. După meciul România-Ungaria, disputat sâmbătă seară pe Arena Naţională din Capitală, mai mulţi suporteri au reclamat violenţe ale agenţilor firmei de securitate, în timp ce reprezentanţii acesteia au afirmat că au avut, la rândul lor, angajaţi agresaţi şi că o parte a fanilor vin pe stadion exclusiv pentru a se bate cu forţele de ordine sau între ei.

În urma incidentelor din tribune, mai multe persoane au suferit fracturi sau traumatisme craniocerebrale minore, fiind duse la spital.

Incidente violente au avut loc şi la precedentul meci România-Ungaria, jucat la Bucureşti în 6 septembrie 2013. Atunci, suporterii unguri au fost recalcitranţi la Gara de Nord, unde au folosit fumigene şi au încercat să forţeze dispozitivele de ordine, dar şi în Centrul Istoric, după ce s-au arătat deranjaţi de prezenţa echipelor de filmare ale televiziunilor de ştiri. Potrivit Jandarmeriei, 16 suporteri unguri au primit ulterior o interdicţie de un an pe stadioane.

În unele incidente au fost implicaţi şi suporteri români, în majoritate ai echipelor bucureştene. Unii dintre aceştia au aruncat cu pietre asupra autobuzelor care duceau fanii unguri la stadion, iar alţii, nemulţumiţi de interzicerea accesului cu băuturi alcoolice pe Arena Naţională, au agresat forţele de ordine. De asemenea, jandarmii au dejucat intenţia unor suporteri rapidişti, stelişti şi dinamovişti de a se bate între ei după terminarea meciului, 41 dintre aceştia fiind duşi la Poliţie

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.