Simona Halep dansează la fel de bine cum joacă tenis

0

Simona Halep a participat duminică la nunta fratelui său. La orele amiezii, în fața bisericii Sfântul Gheorghe din Constanța s-au adunat sute de curioși. Culmea, nu așteptau mireasa, ci pe Simona Halep.

În faţa Bisericii „Sfântul Gheorghe” din Constanţa, nuntaşii au dansat cu hlambura – o bucată de pânză albă prinsă într-un buchet de flori. Aşa e obiceiul la machedoni iar mirii au vrut să respecte tradiţia. La fel şi Simona. Elegantă, într-o rochie roșie și pantofi aurii, tenismena a ajuns la biserică alături de părinți. Imediat, s-a prins în horă, unde a dansat mai bine de 40 de minute. Apoi, alături de miri și invitați, a asistat la slujbă.

La fericitul eveniment din familia Simonei Halep a participat și antrenorul acesteia, belgianul Wim Fissette. Ceva mai vorbăreț, acesta a fost de-a dreptul cucerit de tradiția aromânilor, mai ales că se află pentru prima dată la Constanța.

„Sunt foarte încântat să fiu aici astăzi, la această nuntă. Tradiția este diferită de cea belgiană, dar este frumos. Este o petrecere mare și cred că vom avea o seară minunată“, a spus Wim Fissette.

Deși inițial a spus că va face declarații, Simona Halep s-a răzgândit pe parcurs și i-a evitat pe jurnaliștii prezenți la eveniment.

 

 

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.