Caravaggio, la Muzeul Colecțiilor de Artă

0

Muzeul Colecțiilor de Artă vernisează marți expoziția multisenzorială pentru nevăzători și persoane cu deficiențe de vedere „Experiența Caravaggio – Cina la Emaus”, informează Agerpres.

Expoziția este organizată de Muzeul Național de Artă al României (MNAR), Galeria DiTACTA din Zagreb, Ministerul Culturii din Republica Croația și Ambasada Croației la București, informează un comunicat al MNAR.

Vernisajul se adresează în principal, dar nu exclusiv, persoanelor cu deficiențe de vedere și este deschis în perioada 15 octombrie — 15 noiembrie.

Vizitatorilor li se oferă posibilitatea să se familiarizeze cu una dintre capodoperele pictorului italian Caravaggio, „Cina la Emaus”, aflată în colecția National Gallery din Londra. Expoziția cuprinde cinci diagrame tactile realizate din sticlă, special concepute și explicate de istoricul de artă Natasa Jovicic, pe baza unei metodologii proprii. Un audioghid, disponibil în limbile română și engleză, completează experiența vizitării.

Expoziția poate fi vizitată de sâmbătă până miercuri, între orele 10,00 și 18,00 (închis joia și vinerea). Pentru grupurile organizate de elevi și persoane cu deficiențe de vedere este necesară programarea cu minimum o săptămână în avans, la telefon 021.314.81.19 sau la adresa de e-mail educatie@art.museum.ro. Pentru grupuri se asigură asistență din partea unui specialist în educație muzeală în zilele de luni, marți și miercuri

Expoziția „Experiența Caravaggio — Cina la Emaus” a mai fost prezentată la începutul anului 2014 la Palatul Westminster din Londra.

Istoric de artă și director al Muzeului Holocaustului din Jasenovac, Croația, Natasa Jovicic este o pasionată cercetătoare a modalităților de apropiere a nevăzătorilor și a deficienților de vedere de lumea artei. În acest scop, Jovicic a dezvoltat noi abordări și o metodologie proprie care facilitează accesul nevăzătorilor la capodopere ale picturii universale, arată sursa citată.

Printre proiectele sale recente se numără și colaborarea cu cercetători în neurologie de la Universitatea Aalto (Finlanda) și de la Universitățile din Zagreb și Split (Croația).

În anul 2009, după zece ani de cercetări, Jovicic a deschis prima expoziție tactilă permanentă de artă vizuală la Galeria de Artă Modernă din Zagreb. De atunci, a prezentat publicului cu deficiențe de vedere 13 lucrări. Printre instituțiile care au prezentat expoziții ale unor lucrări accesibilizate prin metodologia dezvoltată de Jovicic se numără Centrul „Georges Pompidou” din Paris, Național Gallery din Oslo, Tate Modern din Londra, Muzeele Guggenheim din New York și Bilbao, Art Institute din Chicago.

În 2013, Natasa Jovicic a participat în calitate de consultant extern la proiectul ARTtouch realizat de MNAR, cu sprijinul Fundației Orange România, dedicat persoanelor cu deficiențe de vedere și auz.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.