Caritas, o escrocherie care a înşelat sute de mii de români!

Caritas a fost un joc de tip piramidal care a funcționat în România între aprilie 1992 și august 1994. A atras miloane de deponenți din toată țara care au investit mai mult de 1.000 de miliarde de lei vechi (între 1 și 5 miliarde de dolari americani) înainte de a da faliment în 14 august 1994. La data declarării falimentului avea datorii de 450 milioane de dolari americani.

Dar să o luăm cu începutul…Un obscur contabil din Făgăraş, pe numele său Ioan Stoica, a pus la cale cea mai mare escrocherie pe care avea să o cunoască tânăra Românie capitalistă: Caritas.
Fondatorul şi proprietarul afacerii a făcut înainte de 1989 Şcoala Medie Finaciară. A început şi ASE-ul, dar nu l-a terminat. De-a lungul vieţii, s-a căsătorit de două ori: prima soţie a murit de cancer, iar a de a doua – cea care i-a fost alături în timpul escrocheriei – a divorţat. Acum, la vârsta de 70 de ani, Ioan Stoica trăieşte în anonimat undeva în Braşov. Fosta nevastă spune despre el că e sărac lipit pământului, că trăieşte dintr-o pensie de 700 de lei pe lună, că e bolnav de inimă şi că abia are bani să-şi plătească chiria. Stoica are şi un băiat din prima căsătorie.
Jocul piramidal, care le promitea deponenţilor că vor câştiga de opt ori suma investită, a lăsat oameni fără case, altora le-a înghiţit peste noapte economiile de-o viaţă. Caritas a atras 400.000 de deponenţi din toată ţara care au investit nu mai puţin de 80 de milioane de euro.

Ioan Stoica a fondat compania „Caritas” în primăvara anului 1991, la Braşov, sub forma unei societăţi cu răspundere limitată. La înfiinţare, capitalul societăţii a fost de numai 100.000 de lei (aproximativ 775 de dolari actuali). După câteva luni, Caritas s-a mutat la Cluj-Napoca. La început depozitele erau mici (2.000-10.000 de lei), dar mai târziu nu mai aveai voie să participi dacă nu depuneai minimum 20.000 de lei. Şi depozitul maxim a fost majorat la 160.000 de lei.
Stoica promitea că, după trei luni, oamenii vor primi înapoi o sumă de opt ori mai mare decât cea investită. Astfel, mii de români din toate colţurile ţării se scurgeau spre Cluj, unde făceau cozi imense în faţa sediului ziarului „Mesagerul transilvan”, în care erau publicate listele norocoşilor.
După cum declara Ioan Stoica la acea dată, câştigul era dat ca sigur: „Cei care se înscriu la joc trebuie să renunţe la scepticism şi, o dată suma încasată, să continue jocul. Cu cât se înscriu mai mulţi, cu atât numărul celor care câştigă este mai mare şi ritmul plăţilor este mai rapid”, îi îndemna el pe români într-un interviu în „Mesagerul Transilvan”. Banii erau pe mâini bune, mai spunea el: “Nu te poţi juca. În suma investită de către omul necăjit este multă muncă depusă, multe speranţe şi multe renunţări”.
Românii au crezut şi i-au dat pe mână bani grei. Guvernatorul Băncii Naţionale a României, Mugur Isărescu, a afirmat la acea vreme că, la un moment dat, o treime din banii din România erau investiţi în jocul piramidal.
Totuşi, plăţile au încetat în octombrie 1993. La 14 august 1994 Caritas şi-a declarat falimentul: avea de plătit 450 de milioane de dolari către 300.000 de români rămaşi pe listele de aşteptare.
Ioan Stoica a fost condamnat în 1995 de Tribunalul din Cluj la şapte ani de închisoare pentru fraudă, dar a făcut apel şi i s-a redus termenul de pedeapsă la numai doi ani. Nemulţumit şi de această perioadă, el s-a adresat Curţii Supreme de Justiţie şi sentinţa i-a fost micşorată la un an şi jumătate de închisoare. Din care a executat numai câteva luni de zile. A fost eliberat la data de 14 iunie 1996.
Dar procesele între deponenţi şi compania „Caritas” au continuat ani întregi, fără ca păgubiţii să mai vadă vreun leu. Dosarul Caritas este considerat de jurişti drept cel mai mare dosar instrumentat vreodata în Romania (nu mai putin de cinci tone de documente).
„Ciudăţenia” afacerii Caritas este că autorităţile au permis acest joc piramidal, iar uneori chiar l-au sprijinit făţiş. Spre exemplu, primarul de atunci din Cluj, PRM-istul Gheorghe Funar, a apărut în public braţ la braţ cu Stoica şi i-a acordat sprijin logistic (sediu pentru firmă şi chiar locuinţa personală). Presa de atunci a jucat un mare rol. Ziarul „Mesagerul Transilvan”, din Cluj, ducea o amplă campanie pro-escrocherie. Până şi Televiziunea Română ( TVR-cam singurul post TV pe atunci) a acceptat reportaje şi chiar un amplu interviu cu escrocul Ioan Stoica despre Caritas. Realizator: Mihai Tatulici.
Tocmai din acest motiv se crede că banii au ajuns, în bună parte, în buzunarele unor politicieni, politişti, SRI-şti sau în ale apropiaţilor acestora. Acesta ar fi fost chiar scopul afacerii: de a concentra banii românilor naivi în mâinile unui grup mic de noi nomenclaturişti. Ei n-au nici un interes în clarificarea faptelor, deoarece “Caritas” a funcţionat pentru a concentra banii unui număr mare de cetăţeni naivi în buzunarele unui număr mic de nomenclaturişti, formând, astfel, o parte a actualei clase de îmbogăţiţi a României. În completare, a fost permisă organizarea de afaceri similare şi în alte zone ale ţării, de exemplu “Philadelphia”, “Gerald” sau “Mondoprosper”.

Caritas a rezistat doi ani de zile pe baza lăcomiei depunătorilor, a încrederii lor în funcţionarea, pe termen nedefinit, a sistemului şi cu sprijinul, uneori făţiş, al autorităţilor locale şi centrale. Acestea a fost “marele secret” al succesului afacerii Caritas, invocat mereu de Ioan Stoica.

Nu se cunoaște nici până acum care este motivul pentru care autoritățile au permis acest joc piramidal și către ce destinații s-au îndreptat banii depunătorilor. Contabilitatea firmei era mai mult decât neglijentă, iar procesele între deponenți și compania Caritas continuă și astăzi.

Surse: Wikipedia, verticalnews.ro.