Ministerul Sănătății nu va tolera actele de culpă medicală

0

Ministrul Sănătății, Nicolae Bănicioiu, a afirmat luni, la Vaslui, că instituția pe care o conduce nu va tolera actele de culpă medicală, informează Agerpres.

Afirmația a fost făcută în contextul în care la Spitalul Municipal Huși se află în desfășurare o anchetă după ce o fetiță în vârstă de patru ani, diagnosticată cu laringită, a murit imediat după internare, părinții micuței acuzând cadrele medicale de neglijență.

„Aștept să se pronunțe specialiștii. Este o anchetă în desfășurare. Doar spun încă o dată că nu o să tolerăm niciun act care ține de culpa medicală. Nu pot spune eu, doar pe baza informațiilor de presă că acolo a fost culpă medicală. Lucrul acesta îl vor spune specialiștii în momentul în care ancheta va fi finalizată. Am răspuns destul de prompt la această situație, am fost imediat anunțat de Direcția de Sănătate Publică, iar mesajul nostru este că nu tolerăm astfel de situații. Ne aducem aminte cum înainte, în astfel de cazuri, lucrurile erau tergiversate, amânate, până când opinia publică uita și lucrurile nu se mai rezolvau niciodată”, a declarat Nicolae Bănicioiu.

Ministrul Sănătății a făcut referire și la recentul caz de la Iași, unde conducerea Maternității „Elena Doamna” a fost demisă, după ce o gravidă a născut un făt care era mort de mai bine de 24 de ore.

„La Iași ministerul și-a făcut treaba cel mai repede, ancheta a durat mai puțin de o săptămână, ulterior și ceilalți s-au mișcat și au încercat să țină pasul cu noi. La fel se va întâmpla și la Huși. Ancheta va dura atât timp cât este nevoie, dar nu mai mult de două săptămâni. Două săptămâni poate fi mult. Un caz de felul acesta, cel puțin în viziunea noastră poate fi investigat mai repede. (…) Deocamdată, se verifică dacă protocoalele terapeutice au fost respectate. După aceea, vor veni și celelalte rezultate, ulterior și Colegiul Medicilor se va pronunța”, a afirmat ministrul.

Nicolae Bănicioiu intenționează să meargă la Huși pentru a vedea spitalul și cum se poate rezolva problema legată de lipsa de personal de la această unitate sanitară.

O familie din satul vasluian Plopi, comuna Bunești-Averești, acuză cadrele medicale de la Spitalul Municipal Huși pentru decesul fetiței lor în vârstă de patru ani, căreia i s-a administrat tratament antibiotic fără să fi fost testată în prealabil. De cealaltă parte, conducerea spitalului susține că în acest caz a fost vorba despre o „evoluție fulminantă a bolii”, care a condus la decesul pacientei. Medicii admit, însă, că fetiței nu i s-a făcut o testare antialergică prealabilă. Inspectoratul de Poliție al Județului a demarat, la rândul său, cercetări, în acest caz fiind deschis dosar penal pentru moarte suspectă.

 

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.