Rețete naturiste pentru cistită

0

Atunci când aveți dureri intense în momentul emisiei urinei sau aveți micțiuni frecvente și senzație de presiune în abdomenul interior, cauza este o boală a rinichilor numită cistită.

Această afecțiune este preponderent întâlnită la femei. În cazul, mai rar, al bărbaților cauza poate fi una legată de prostată. De asemenea boala se mai manifestă prin senzații de plenitudine vezicală ( datorată iritării vezicii urinare), urină urât mirositoare și tulbure.

Deși în stadii incipiente nu apare febra, în absența unui tratament, cistita poate evolua afectând atât căile urinare cât și rinichii, moment în care apare febra. Alături de remediile medicale care se pot administra în această afecțiune există și o serie de tratamente naturiste pe care le putem face singuri acasă. Unul dintre aceste tratamente se bazează pe băile de șezut pentru rinichi. Singurele elemente pe care trebuie să le aveți sunt flori uscate de coada calului, suc de ridiche neagră și apă. Acest tratament nu presupune riscuri și este la îndemâna oricui.

Se iau 100 de grame de flori uscate de coada calului care se pun o noapte la macerat în cinci litri de apă rece. A doua zi lichidul cu planta înglobată în el se încălzește, după care se strecoară și se pune în cadă. Se completează cu apă destul de fierbinte, astfel încât să acopere zona rinichilor, dar să nu ajungă în dreptul pieptului. Stați în cadă cel puțin 20 de minute, după care ieșiți fără a vă șterge însă. Îmbrăcați un halat gros și stați la căldură, într-un pat încălzit în prealabil cu o pernă electrică sau cu sticle de apă fierbinte. Timpul de ședere este de cel puțin o oră. Tratamentul este foarte util și benefic celor care suferă frecvent de cistite. Dacă infecția urinară a apărut ca urmare a unei litiaze este indicat și consumul, dimineața și seara, a 200 ml suc de ridiche neagră.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.