Totul despre concertele Smokie și Bonnie Tyler

0

Trupa Smokie și solista Bonnie Tyler au susținut, luni seară, pe scena Sălii Palatului din Capitală, un concert maraton pe parcursul căruia fanii din România au ascultat cele mai cunoscute hituri ale artiștilor, dar și piese mai noi, de pe albume recente ale acestora, informează Agerpres.

Primii care au urcat pe scenă au fost membrii trupei Smokie: Terry Uttley — chitară bas și voce, Mike Craft — voce și chitară, Mick McCornell — chitară și voce, Martin Bullard — clape și Steve Pinnell — baterist.

Solistul Mike Craft a salutat publicul în limba română, după care a spus: ”Am venit la București să facem show, să petrecem cu voi. Mereu venim cu plăcere aici”. Apoi cei cinci muzicieni au început un periplu printre hit-urile anilor ’70 — ’80, care s-au bucurat de succes — ”If You Think You Know how to Love Me”, ”Lay Back in the Arms of Someone”, ”Baby, it’s You”, ”Wild, Wild Angel”, ”For a Few Dollars More”, ”Mexican Girl”, ”Don’t Play your Rock’n’Roll to Me” — alternând cu piese de pe albumele ”Wild Horses” („Looking for You”) și ”Take a Minute” („If I Can’t Love You”).

Terry Uttley, singurul membru dintre fondatorii trupei care încă mai cântă în Smokie, și-a amintit de prima vizită în România.

”Am avut primul concert la București în 1983, chiar de ziua mea. Știu că a fost un concert minunat, e tot ce îmi amintesc de la acea aniversare. Apoi am venit în România de fiecare dată cu plăcere, pentru că aici am găsit un public extraordinar”, a spus Terry.

Cei peste 4.000 de fani prezenți în sală au cântat și au dansat pe ritmurile pieselor trupei Smokie, care a încheiat concertul cu binecunoscuta piesă ”Needles and pins”. Dar britanicii n-au fost lăsați să plece decât după bis, când au cântat ”Oh, Carol” și ”Living Next Door to Alice”.

Apoi a intrat pe scenă Bonnie Tyler, care a ridicat publicul în picioare de la primele acorduri ale piesei „It’s a Heartache”. Cu vocea sa inconfundabilă — gravă și puternică, de solistă rock — artista a dialogat în permanență cu fanii, a glumit, a primit un buchet imens de flori, spunând că acesta îi amintește de grădina cu flori a părinților, din vremea copilăriei.

Bonnie Tyler a cântat hituri mai vechi — ”Lost in France”, „Total Eclipse of the Heart”—, dar și piese noi — „All I Ever Wanted” sau „This Is Gonna Hurt”. Ea a mărturisit că au influențat-o la începutul carierei artiști ca Joe Cocker, Tina Turner sau Janis Joplin, oferind publicului și cover-uri după ”Kozmic Blues” și ”Simply the Best”.

La piesa „Total Eclipse of the Heart” atât Bonnie, cât și band-ul ei au făcut show, reușind să impresioneze publicul care a aplaudat minute în șir, în picioare. Deși a vrut să încheie concertul, spunând ”Good night, you are wonderful!”, a venit din nou pe scenă pentru bis, cu hit-ul „Holding Out For a Hero”.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.