Crucea de pe Caraiman, monumentul care ne-a băgat în Cartea Recordurilor!

0

În 1928, la inaugurarea sa, „Crucea de pe Caraiman“, ridicată la altitudinea de 2291 m, era cea mai înaltă structură metalică situată într-o zonă montană. În timp, imaginea acestui monument unic în Europa prin amplasament şi prin dimensiuni a devenit extrem de cunoscută.

Numele cel mai des întâlnit în documentele oficiale aflate în colecţiile Arhivelor Naţionale ale României e numele de „Monumentul Eroilor“, în timp ce în limbajul cotidian s-a păstrat, încă din anul 1933, titlul de „Crucea de pe Caraiman“. O a treia variantă ce şi-a făcut loc în unele surse bibliografice secundare – „Crucea Eroilor Ceferişti“ – pare a fi fost generată de faptul că ridicarea monumentului (între anii 1926-1928) a fost realizată prin eforturile lucrătorilor Direcţiei de Poduri din cadrul Direcţiei Generale C.F.R. Din păcate, majoritatea publicaţiilor editate de-a lungul existenţei „Crucii“ nu au păstrat decât unele date vagi, legate strict de construcţia propriu-zisă a monumentului, fapt care a deschis calea spre un alt punct de controversă, legat de semnificaţia istorică a acestei opere de arhitectură.

Luând ca bază de pornire a cercetării înscrisul săpat în piatra plăcii comemorative, „Ridicatu-s-a acest monument întru slava şi memoria eroilor prahoveni căzuţi în Primul Război Mondial 1916-1918 pentru apărarea patriei – construit între anii 1926-1928“, cercetătorul se vede nevoit să considere credibile informaţiile păstrate în memoria colectivă, ce atribuie ideea realizării monumentului „Societăţii Cultul Eroilor“.

Crucea Eroilor Neamului este situată în șaua masivului Caraiman, chiar pe marginea abruptului către Valea Seacă, fiind unică în lume atât prin altitudinea amplasării, cât și prin dimensiuni: crucea propriu-zisă are o înălțime de 28 m și două brațe de câte 7 m fiecare.

Monumentul era cea mai înaltă construcție din lume la vremea respectivă, de acest fel, situată la o astfel de altitudine. Lățimea stâlpului vertical este de 2 m, lungimea brațelor orizontale până în axul stâlpului fiind de 7 m, iar latura unui ochi pătrat de zăbrea este de 2 m.

Crucea este executată din profile de oțel, fiind montată pe un soclu din beton armat placat cu piatră, înalt de 7,5 m. În interiorul acestuia se află o încăpere care a adăpostit inițial generatorul de energie electrică ce alimenta cele 120 de becuri de 500 W de pe conturul Crucii. Crucea a fost înălțată la inițiativa Reginei Maria și a Regelui Ferdinand I al României, cu scopul de a fi văzută de la o distanță cât mai mare.

Unele legende povestesc că acest monument s-a realizat în urma unui vis pe care l-a avut Regina Maria. Munții Bucegi reprezentați prin vârful Caraiman au fost stropiți de sânge românesc în Primul Război Mondial. Pentru construcția monumentului s-a ales vârful secundar al Caraimanului (2291 m), deoarece, dacă s-ar fi construit monumentul pe vârful principal (2325 m), Crucea nu ar mai fi fost vizibilă decât din apropiere, de pe platou.

Proiectul ansamblului a fost realizat de către arhitecții români Georges Cristinel și Constantin Procopiu. Construcția monumentului a început în anul 1926 și s-a finalizat în august 1928. Regina Maria a urmărit îndeaproape execuția până la finalizarea ei. Inaugurarea și sfințirea monumentului au avut loc pe data de 14 septembrie 1928, de Ziua Sfintei Cruci.

Lucrările efective au fost executate de către Direcția de Poduri din cadrul C.F.R. prin secțiile L1 și L 5 din Sinaia. Proiectul de rezistență a fost întocmit de către inginerii Alfred Pilder și Teofil Revici, diriginte de șantier a fost Nicu Stănescu și șef de șantier maestrul V. Bumbulescu. Fondurile necesare construcției au fost obținute din diferite surse și prin donații de la firme particulare și instituții de stat.

Monumentul a fost confecționat din traverse metalice îmbinate prin nituire într-o rețea. Construcția propriu-zisă a fost realizată efectiv de către Societatea Cultul Eroilor, fiind mobilizați și un număr mare de tineri. Sculele, lemnul, piesele metalice componente și restul materialelor necesare au fost transportate cu trenul până la stația CFR Bușteni. De aici, o parte dintre traversele metalice și celelalte materiale de construcție a fost transportată de care cu boi pe ruta Bușteni – Sinaia – Vf. Păduchiosul – Vf. Dichiu – Platoul Bucegi – Vf. Caraiman, iar restul materialelor, cu funicularul Fabricii de Hârtie Bușteni. Funicularul a transportat piesele pe Valea Jepilor până în Cantonul Schiel – pe Platoul Bucegi, de unde au fost duse pe cărări înguste cu caii și măgarii până în vârful Caraiman.

Deoarece numărul căruțelor din zonă era insuficient, o bancă a acordat un credit cu dobândă mică pentru achiziționarea altora. Drumul era anevoios, o căruță neputând face într-o săptămână mai mult de două-trei transporturi. Pentru punerea la dispoziție a propriilor atelaje, căruțașii – dintre care memoria localnicilor păstrează și astăzi numele celor din familia Clinci, din Sinaia – erau plătiți cu bani, câteva brațe de fân și hrană.

La început iluminatul monumentului s-a făcut cu ajutorul unui generator de energie electrică (localizat în soclul din beton armat) și al 120 becuri de câte 500 W. În anul 1939, Crucea a fost racordată la sistemul energetic național. S-a renunțat astfel la generator ca sursă de iluminare și s-a apelat la sursa cu care era dotată stația complexă de la Coștila (2487 m), legătura făcându-se printr-un cablu subteran. Până la instalarea regimului comunist în 1948, Crucea era aprinsă în noaptea de Sfânta Maria Mare 15 august), dar și de Înălțarea Domnului sărbătoare cu dată variabilă, la 40 de zile după Învierea Domnului), când este și Ziua Eroilor.

În perioada regimului comunist, monumentul a fost amenințat cu mutilarea, un primar obedient regimului dorind să-i taie brațele și în vârful coloanei rămase să monteze o stea roșie. Până în anul 1989 -a tras un cablu electric, iar în anul 1991 -a terminat de montat instalația electrică prin efortul Primăriei din Bușteni, locuitorilor și al unor societăți comerciale, Crucea fiind din nou iluminată. Instalația electrică a fost vandalizată repetat de-a lungul timpului de către unii turiști care s-au cățărat pe Cruce și au spart becurile.

În anul 2003, instalația care lumina crucea s-a defectat. Pentru repararea instalației electrice, au lucrat echipe de salvamontiști care au fost nevoite să transporte în vârful muntelui sute de kilograme de materiale, în ciuda vântului și a temperaturilor deosebit de scăzute. Salvamontiștii au înlocuit mai multe zeci de becuri care nu mai funcționau, instalația fiind repusă în funcțiune în decembrie 2004 și racordată la energia electrica a orașului Bușteni.

Monumentul este în prezent în administrarea Consiliului Local al orașului Bușteni. Astăzi, odată cu lăsarea întunericului, Crucea de pe Caraiman este iluminată cu 300 de becuri de câte 500 W fiecare și poate fi văzută de la zeci de km depărtare, de pe Valea Prahovei. istă un nou proiect, care își propune să acopere Crucea Eroilor cu o vopsea fluorescentă, iar asupra ei să fie proiectat un spot laser.

La Crucea Eroilor Neamului se poate ajunge direct din Bușteni, cu telecabina Bușteni-Babele 12 minute), sau urcând pe traseul turistic marcat Jepii Mici (4 ore/4 ore și jumătate; accesibil doar vara, interzis iarna). Se mai poate ajunge cu telecabina Peștera-Babele (8 minute), sau urmând traseul cu marcaje turistice de la Piatra Arsă (1 oră și jumătate), respectiv Vârful Furnica – Telecabina Cota 2000 (2 ore și jumătate), sau pe traseele turistice marcate de la cabana Omu.

Traseele turistice montane cele mai accesibile turiștilor sunt cele de la cabana Babele pe creasta Caraimanului (1 oră și jumătate), sau de la cabana Caraiman pe traseul Brâna Caraimanului (45 de minute).

Surse: wikipedia, historia.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.