„Interferenţe cardio-neuro-vasculare în diabetul zaharat”

0

Evenimentul în premieră pentru ţara noastră a reunit miercuri, de la prima oră, în generosul spaţiu al Hotelului Hilton din Bucureşti, specialişti de marcă din lumea medicală pentru o abordare holistică a complicaţiilor cronice micro şi macrovasculare ale diabetului zaharat.

„Prin acest eveniment cu abordare interdisciplinară dorim să atragem atenţia asupra faptului că pacientul cu complicaţii micro şi macrovasculare reprezintă polul de interes al specialiştilor din mai multe arii terapeutice, în scopul creşterii calităţii vieţii pacienţilor cu diabet zaharat. Urmărim, totodată, stabilirea modului de colaborare interdisciplinară pentru aplicarea unui tratament individualizat pentru fiecare pacient în parte”, a declarat coordonatorul programului, Prof. Univ. Dr. Gabriela Radulian, Şeful Secţiei Clinice Diabet II, din cadrul Institutului Naţional de Diabet, Nutriţie şi Boli Metabolice „Prof. Dr. N. Paulescu” şi vicepreşedinte al Societăţii Române de Nutriţie.

Manifestarea ştiinţifică cuprinde două teme importante: „Interferenţe cardio-neuro-vasculare în diabetul zaharat” şi „Managementul interdisciplinar al complicaţiilor macro şi microvasculare în diabetul zaharat”.

În 2013 erau înregistraţi la nivel mondial 382 de milioane de pacienţi cu diabet zaharat conform datelor publicate de International Diabetes Federation (IDF). Mai mult, estimările IDF pentru 2035 arata ca numărul bolnavilor cu diabet zaharat va ajunge 592 de milioane, reprezentând o creştere cu 55%.

”Acum la aproape 100 de ani de la descoperirea insulinei de catre Prof. Dr. N.Paulescu trebuie sa ne concentram activitatea pe dezvoltarea actiunilor de screening, diagnosticare şi tratament ale diabetului zaharat şi a complicaţiilor sale” – a mai declarat Prof. univ.dr. Gabriela Radulian.

 

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.