Mitrea, doi ani de închisoare cu executare
Instanţa supremă l-a condamnat pe deputatul PSD Miron Mitrea la doi ani de închisoare cu executare, în dosarul de corupţie privind lucrările de construcţie făcute la locuinţa mamei sale, decizia nefiind definitivă.
Mitrea a fost condamnat pentru luare de mită, la care se adaugă interzicerea unor drepturi după executarea pedepsei, tot pe o durată de doi ani. Instanţa l-a achitat pe Mitrea pentru instigare la fals şi a mai dispus încetarea procesului penal în cazul său pentru uz de fals. Prin aceeaşi sentinţă s-a dispus confiscarea a 169.440 de lei de la Mitrea şi a fost menţinut sechestul asigurător pus de procurori, informează Mediafax.
În acelaşi dosar, Irina Paula Jianu, fost şef al Inspectoratului de Stat în Construcţii, a fost condamnată la cinci luni de închisoare cu executare, pentru dare de mită.
Nicolae Popescu, fost arhitect şef al Primăriei Voluntari, a primit o pedeapsă de cinci luni de închisoare pentru fals în acte şi două luni pentru favorizarea infractorului. Instanţa a decis să cumuleze aceste pedepse cu o alta de trei ani de închisoare, dintr-un alt dosar. Judecătorii au constatat că pedeapsa de trei ani de închisoare a fost executată.
În acest dosar, Miron Mitrea, ministru al Lucrărilor Publice, Transporturilor şi Locuinţei în perioada 2000 – 2004, în prezent deputat PSD, este acuzat că a luat mită 520.000 de lei, sub forma unor lucrări executate la casa mamei sale, pentru a o menţine pe Irina Jianu în funcţiile de inspector şef adjunct şi, ulterior, inspector şef al ISC.
Judecarea dosarului a început în 25 octombrie 2013, la instanţa supremă. Procurorii arătau, în rechizitoriul trimis instanţei, că lucrările de construcţii, amenajare şi dotare au fost executate de societăţile Conimpuls SA Bacău, Vertcon SA Bacău, Durimpuls SRL Bacău şi Regal Glass SRL Bacău la un imobil din Voluntari, judeţul Ilfov, proprietatea mamei lui Mitrea. „Foloasele necuvenite au fost pretinse şi primite în schimbul numirii şi menţinerii Irinei Paula Jianu în funcţia de inspector şef adjunct şi inspector şef al ISC. La momentul numirii în funcţia publică Irina Paula Jianu avea calitatea de vicepreşedinte, respectiv acţionar la societăţile comerciale menţionate”, au scris procurorii în actul de sesizare a instanţei.
Cei trei inculpaţi au fost trimişi iniţial în judecată în 5 martie 2009, însă ICCJ a dispus ca dosarul să ajungă din nou la Direcţia Naţională Anticorupţie, din cauza unor vicii de procedură. În 26 aprilie 2012, procurorii DNA l-au anunţat pe Miron Mitrea că încep din nou urmărirea penală împotriva lui, iar dosarul a fost înregistrat la ICCJ în 25 octombrie 2013. Camera Deputaţilor a respins, în 13 august 2008, solicitarea DNA de avizare a începerii urmăririi penale în cazul lui Miron Mitrea.
Social-democratul Miron Mitrea şi-a anunţat, la începutul lunii septembrie 2008, în plenul Camerei Deputaţilor, demisia din acest for, motivând că recurge la acest gest pentru a nu i se mai spune că se ascunde în spatele imunităţii. Ulterior, Mitrea a obţinut un mandat de senator (2008 – 2012) şi un nou mandat de deputat (2012 – 2016).