Aleşii consideră “atipică” campania electorală

0

„Campania este parazitată de diferite teme care nu au nicio legătură cu obiectivul alegerilor, şi anume alegerea preşedintelui României. Chiar şi atunci când un candidat ar vrea să-şi prezinte programul este foarte greu să spargă acest baraj creat de scandaluri permanente ale campaniei. Aşa ceva n-a mai fost„, a declarat, pentru Mediafax, vicepreşedintele PNL Ludovic Orban.

El speră ca votanţii să-şi aleagă candidatul favorit în funcţie de ce propune acesta şi „nu în funcţie de calomniile lansate de PSD sau de alte atacuri lansate din zona Băsescu”. „Cred că lumea s-a săturat de scandalul permanent dintre Ponta şi Băsescu şi când vor alege vor decide să pună punct acestui scandal”, a adăugat Ludovic Orban.

Deputatul PSD Ioan Munteanu crede că această campanie este de fapt „o răfuială”, „o luptă cu sistemul bine înrădăcinat al lui Băsescu”. „Nu e o campanie electorală, ci o luptă între sistemul bine înrădăcinat al domnului Băsescu şi o parte din candidaţi. Pentru că ceilalţi candidaţi sunt ai lui Băsescu, îl reprezintă şi îi reprezintă”, a precizat, pentru Mediafax, Ioan Munteanu. El a arătat că electoratul nu mai înţelege ce se întâmplă, mulţi fiind dezamăgiţi de această campanie, care este „o răfuială”.

Deputatul Theodor Paleologu vede campania electorală ca fiind „tipic românească, bazată pe lovituri de teatru, acuzaţii şi revelaţii spectaculoase”. „Din păcate e o campanie tipc românească, bazată pe lovituri de teatru, acuzaţii şi revelaţii spectaculoase. Are şi efecte colaterale, nu trece o zi fără percheziţii şi arestări. Ideile din campanie sunt zero din păcate, foarte puţin se vorbeşte despre proiecte şi programe”, a declarat, pentru Mediiafax, Theodor Paleologu. El a precizat că nu s-a gândit că Victor Ponta este ofiţerul acoperit despre care vorbea Traian Băsescu. „Este şocantă această informaţie şi dă o altă lumină a întregii cariere a lui Victor Ponta. Mai e un aspect, anume că problema nu e că ar fi fost ofiţer acoperit, ci e vorba de încălcarea unor legi, cum ar fi Constituţia”, a adăugat Theodor Paleologu.

El a mai spus că nu ştie dacă acest lucru va afecta alegerea lui Victor Ponta pentru că după părerea sa electoratul lui Victor Ponta „nu reacţionează la nimic”.

Deputatul UDMR Marton Arpad consideră campania electorală pentru prezidenţiale ca fiind „fără precedent”. „Este o campanie electorală fără precedent în care nu se luptă nişte programe, promisiuni, ci parcă e o luptă dusă de justiţie, parcă ar fi o campanie a justiţiei. De vreo zece ani s-au adunat acţiunile, despre care am ştiut, în justiţie şi în care se dă acum verdicte”, a precizat, pentru Mediafax, Marton Arpad.

În opinia deputatului UDMR, campania electorală nu este un concurs între candidaţi, ci „între diferite cazuri din justiţie”. „Acum nu se mai dezbate cine este mai curat din punct de vedere al respectării legalităţii, ci se dezbate cine este mai murdar”, a mai spus Marton Arpad.

Liderul deputaţilor PDL, Tinel Gheorghe, apeciază şi el că această campanie electorală este atipică şi că „au bubuit subiectele legate de corupţie”. „Campania electorală este atipică, nespecifică unui moment atât de important, precum alegerea celui mai important om în stat, preşedintele României. În loc să ne concentrăm pe programele politice ale candidaţilor, pe atribuţiile preşedintelui, ne concentrăm pe alte aspecte care puteau fi rezolvate şi după campania electorală. Acum au bubuit subiectele privind retrocedările, corupţia la cel mai înalt nivel, aspecte legate de incompatibilităţi. Noi nu ar trebui să ne facem agenda după priorităţile preşedintelui şi mă deranjează faptul că nu am forţa să spun că nu acestea sunt temele noastre în acest moment”, a adăugat Tinel Gheorghe.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.