Tupeul lui Meleșcanu: Sunt o victimă colaterală!

Fostul șef al SIE Teodor Meleșcanu spune că este „victimă colaterală” în conflictul dintre președintele Traian Băsescu și premierul Victor Ponta, adăugând că este „aberant” să fie acuzat că ar fi „complotat la acoperirea lui Victor Ponta”, informează Agerpres.

„Din păcate, este vorba de un conflict, de o bătălie între Traian Băsescu și Victor Ponta în care eu sunt o victimă colaterală. Din păcate, este victimă colaterală și SIE, care nu merită. (…) Nu puteam să complotez la acoperirea lui Victor Ponta în condițiile în care eu nu am date că el a fost sau nu a fost ofițer acoperit. Cum pot să complotez la ceva despre care eu nu știu oficial, prin prisma obligațiilor mele profesionale. Este aberant. Singurii acoperiți pe care îi știu sunt cei care au fost făcuți ofițeri în timpul cât am fost director. Dacă președintele dorește clarificări, poate să le ceară de la predecesorii mei. (…) Dacă în timpul serviciului meu nu s-a întâmplat nimic deosebit, cum pot să complotez să ascund ceva ce nu s-a întâmplat în serviciul meu?”, a precizat fostul șef al SIE, miercuri seară, la Realitatea Tv.

Meleșcanu a subliniat că legislația în vigoare nu permite divulgarea numelor ofițerilor acoperiți, adăugând că este „un joc de cuvinte” faptul că președintele afirmă că nu a solicitat lista cu ofițerii acoperiți, ci doar precizări dacă existau astfel de persoane în Guvern. „Nu credeți că este același lucru? Este un joc de cuvinte. Când ceri dacă există, înseamnă că îți asumi că ai ofițeri acoperiți în Guvern ori pentru noi nu era posibil din punct de vedere legal să ne asumăm”, a explicat el.

Președintele Traian Băsescu a declarat, miercuri, că nu a solicitat o listă cu ofițerii acoperiți, susținând că fostul șef al SIE Teodor Meleșcanu minte în acest caz. „Nu am cerut niciodată o listă a ofițerilor acoperiți. N-aș face acest lucru, pentru că nu ai de ce să întrebi. Pe mine, ca președinte, mă interesează informația și nu cine și de unde o culege. (…) N-am cerut nicio listă. Documentul arată că domnul Meleșcanu a dezinformat, continuând să se plaseze în zona de a face politică”, a spus Băsescu, la Palatul Cotroceni.

El a adăugat că niciodată nu i-a cerut lui Meleșcanu sursele de informații și a susținut că „incorectitudinea” fostului șef al SIE este probată de adresa pe care i-a transmis-o în data de 8 noiembrie 2013.

 

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.