Putin, primit ca un lider mondial în Serbia

0

Vladimir Putin a sosit la Belgrad joi, imediat după prânz, într-o vizită simbolică vizând să ancoreze interesele ruseşti în centrul Europei, într-un context de tensiuni puternice între Moscova şi Occident din cauza crizei din Ucraina.

Putin, a cărui vizită are loc cu ocazia marcării a 70 de ani de la eliberarea Belgradului de sub ocupaţia nazistă, a fost primit pe aeroport de către omologul său sârb Tomislav Nikolici, informează Mediafax.

Autostrada care asigură legătura între aeroport şi centrul oraşului era pavoazată cu steaguri ruse, iar în capitală au fost impuse măsuri de securitate stricte. Cei doi preşedinţi urmează să depună jerbe de flori la cimitirul în care sunt înmormântaţi militari ruşi căzuţi la datorie în al Doiklea Război Mondial.

După o întrevedere cu Nikolici şi semnarea mai multor acorduri bilaterale, Putin, care a efectuat ultima vizită la Belgrad în 2011, se va întâlni cu premierul sârb Aleksandar Vucici. El va asista, după aceea, la o mare defilare militară, către ora 13.30 GMT (16.30, ora României), prima organizată în capitala sârbă din 1985, şi se va adresa mulţimii.

Serbia a devansat cu patru zile parada militară organizată pentru a comemora 70 de ani de la eliberarea Belgradului de sub ocupaţia nazistă, pentru a coincide cu vizita preşedintelui rus Vladimir Putin, relatează Financial Times în ediţia electronică. Serbia va întinde covorul roşu joi pentru Vladimir Putin, întâmpinându-l cu prima sa paradă militară din ultimii 30 de ani. Vizita liderului rus are loc în acelaşi timp cu parada organizată pentru comemorarea a 70 de ani de la eliberarea Belgradului de sub ocupaţia nazistă de către forţele Armatei Roşii.

Însă parada, la care vor participa 4.500 de soldaţi sârbi, tancuri şi avioane, a fost devansată cu patru zile pentru a coincide cu vizita de şase ore a lui Putin, care va pleca apoi la un summit din Milano. Belgradul a fost eliberat de Armata Roşie de sub ocupaţia nazistă pe 20 octombrie 1944.

Belgradul speră că această vizită, pentru care a fost organizată una dintre cele mai mari ceremonii oficiale de la destrămarea Iugoslaviei, va conduce la consolidarea relaţiilor cu Moscova, fără a pune în pericol ambiţiile sale de aderare la Uniunea Europeană.

Ambasadorul SUA la Belgrad, Michael Kirby, a declarat că este la latitudinea autorităţilor sârbe pe cine invită în vizită şi că este posibil să aibă relaţii bune atât cu Rusia şi China, cât şi cu Statele Unite. „Noi avem opinii diferite despre vizitele oficialilor chinezi şi ale oficialilor ruşi. Chinezii nu au atacat pe nimeni, dar ruşii au făcut-o”, a subliniat el într-un interviu pentru un ziar sârb.

Putin va pleca după aceea la Milano, unde se va întâlni vineri cu omologul său ucrainean Petro Poroşenko şi lideri europeni, în cadrul Summitului ASEM (Dialogul Asia-Europa), la care participă lideri şi reprezentanţi ai Uniunii Europene (UE) şi ai mai multor ţări asiatice, în perioada 16-17 octombrie.

 

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.